Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Chevrolet doneaza 100 de autovehicule organizatiei SOS Children’s Village

· Chevrolet sărbătoreşte 100 de ani donând organizaţiei SOS Children’s Villages 100 de autovehicule
· S-a lansat parteneriatul european „Wheels for Kids", care îşi propune să implice deopotrivă dealerii şi clienţii
· O rochie haute couture va fi scoasă la licitaţie în 2011 în beneficiul organizaţiei SOS Children’s Villages Franţa

Paris.
În cadrul evenimentului Fashion Catwalk organizat de compania Chevrolet aseară la Paris, Chevrolet Europe şi SOS Children’s Villages International au anunţat debutul unui parteneriat european având drept scop sporirea mobilităţii copiilor aflaţi în grija organizaţiei şi a persoanelor care lucrează pentru aceasta. Organizaţia SOS Children’s Villages oferă un cămin iubitor pentru copiii orfani şi abandonaţi, sprijin preventiv pentru familiile ce prezintă riscul de a-şi abandona copiii, precum şi facilităţi de ordin educaţional.

Pentru lansarea acestui parteneriat în 2011 şi pentru a sărbători 100 de ani de Chevrolet, compania va oferi o sută de cadouri aniversare organizaţiei SOS: o sută de autovehicule Chevrolet.

„Pentru noi, în calitate de constructor de autovehicule cel mai firesc mod de a ajuta organizaţia SOS este să oferim maşini. Sperăm că aceste autovehiculele vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a copiilor şi a celor care se ocupă de ei”, a declarat Wayne Brannon, Preşedintele Chevrolet Europe. „Suntem mândri că putem sprijini o organizaţie independentă de anvergura, dedicarea şi angajamentul pe care SOS le demonstrează atât în activitatea de zi cu zi, cât şi în derularea programelor de asistenţă în caz de dezastru".

Programul „Wheels for Kids" va spori mobilitatea copiilor şi a mamelor lor din cadrul SOS, precum şi a asistenţilor sociali ai organizaţiei care lucrează în cadrul programelor de întărire a familiei SOS Family Strengthening, pentru a putea vizita familiile dezavantajate din comunităţi.

„De la modelele mici de oraş şi până la cele cu şapte locuri, autovehiculele Chevrolet vor fi deosebit de apreciate pentru toate tipurile de utilizări", a declarat Richard Pichler, Secretar General al SOS Children’s Villages International. „Mamele SOS au nevoie de mobilitate din aceleaşi motive pentru care aceasta este necesară celorlalţi părinţi. Ele sunt nevoite să gestioneze aceleaşi provocări specifice unei familii numeroase. În cadrul programelor de întărire a familiei Family Strengthening, asistenţii noştri sociali se deplasează în comunităţile sărace pentru a ajuta familiile să aibă grijă de ele şi de copiii lor. De cele mai multe ori, aceste comunităţi sunt izolate, accesul cu mijloacele publice de transport fiind foarte dificil. Mobilitatea colaboratorilor noştri reprezintă un aspect esenţial pentru capacitatea de a oferi sprijin copiilor", a explicat Pichler.

Într-o etapă viitoare se intenţionează extinderea programului pentru a implica toţi dealerii Chevrolet şi precum şi clienţii interesaţi. În prezent se derulează programe de service pentru autovehicule sau programe educaţionale prin intermediul dealerilor Chevrolet, precum şi programe de implicare a clienţilor.

În cadrul evenimentului Chevrolet Fashion Catwalk a fost anunţată de asemenea scoaterea la licitaţie în anul 2011 – Anul Centenar al Chevrolet – a unei rochii speciale, creată pentru Chevrolet de renumitul designer francez Frank Sorbier, urmând ca suma obţinută să fie donată organizaţiei SOS Children’s Villages Franţa.

În cadrul programelor derulate de Chevrolet pentru susţinerea tinerilor, compania organizează de asemenea un concurs artistic anual denumit Young Creative Chevrolet. Acest concurs le oferă tinerilor artişti un punct de pornire pentru propria dezvoltare prin proiecte reale şi călătorii în care pot fi alături şi pot învăţa de la idolii lor din domeniul de artă aplicată în care activează.

Bucuresti, 30.09.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.