Organizatorii concursului pentru desemnarea celor mai bune autovehicule din lume (World Car Awards) au anunţat că Chevrolet Cruze se află pe lista finaliştilor care se luptă pentru obţinerea prestigiosului premiu „Autovehiculul anului în lume”, iar Camaro este prezent pe lista celor nominalizaţi la câştigarea titlului de „Cel mai bun design al unui autovehicul pe plan mondial”. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul ediţiei de anul acesta a Salonului Auto Internaţional de la New York, care va avea loc marţi, 1 aprilie.
Modelul Cruze este unul dintre cei 10 finalişti aflaţi în lupta pentru obţinerea trofeului „Autovehiculul anului în lume”, selectaţi de un juriu format din 59 jurnalişti de specialitate din mai multe ţări, pe baza interacţiunii acestora cu fiecare candidat pe parcursul îndeplinirii sarcinilor profesionale. Membrii juriului au fost aleşi în mod echilibrat, reprezentând Asia, Europa, America de Nord, America de Sud, precum şi alte regiuni ale lumii.
Următoarea etapă pe care membrii juriului trebuie să o parcurgă este reevaluarea celor mai bune zece autovehicule, în vederea pregătirii unei runde de vot finale în luna februarie. Aceştia trebuie să acorde punctaje punctuale fiecărui autovehicul în ceea ce priveşte meritul general, valoarea, nivelul de siguranţă, grija faţă de mediul înconjurător, încărcătură emoţională şi semnificaţie.
„Nominalizarea modelului Cruze la titlul de cel mai bun autovehicul din lume reprezintă o confirmare a avântului pe care acesta îl cunoaşte în prezent” afirmă Jim Campbell, Director General Chevrolet. „Peste 125.000 de clienţi din Asia şi Europa au ales deja noul Cruze. Popularitatea de care se bucură acest model la nivel mondial ne dă încredere că noul Cruze va reprezenta un real succes şi aici în S.U.A., lansarea pe piaţă fiind programată pentru al treilea trimestru al anului”.
Cruze a primit deja punctajul maxim de cinci stele din partea Programului european pentru evaluarea autovehiculelor noi (EuroNCAP). Potrivit EuroNCAP, Cruze este primul autoturism care obţine punctaj maxim atât la testele de coliziune frontală cât şi la cele de coliziune laterală din istoria programului EuroNCAP, demarat în 1997. Cruze a primit, de asemenea, punctaj maxim de cinci stele pentru cel mai înalt nivel de siguranţă din clasa sa la testele de impact din cadrul Programului din Australasia pentru evaluarea autovehiculelor noi (ANCAP) şi la testele din cadrul Programului pentru evaluarea autovehiculelor noi din China (C-NCAP).
Chevrolet Camaro este unul dintre cei patru finalişti înscrişi în lupta pentru câştigarea titlului de „Cel mai bun design al unui autovehicul pe plan mondial”, fiind ales de un juriu format din cinci experţi internaţionali în materie de design. Cei 59 de membrii ai juriului urmează să voteze în funcţie de recomandărilor acestor experţi.
„Este o mare onoare să fii nominalizat pentru cel mai bun nou design la nivel mondial”, a declarat Tom Peters, Director de Design al departamentului de maşini de performanţă al GM. „Această nominalizare este un tribut adus pasiunii multor oameni care au depus eforturi susţinute pentru a transforma în realitate viziunea noastră asupra noului model Camaro”.
Potrivit Yahoo!, în anul 2009, Camaro a fost autovehiculul care a beneficiat de cele mai multe căutări. Acesta a primit, de asemenea, premiul de excelenţă din partea revistei „Popular Mechanics” şi a fost inclus pe lista autovehiculelor vedetă ale anului („All-Stars”) de către revista „Automobile Magazine”. De la lansarea sa în 2009, Camaro a înregistrat mai multe vânzări decât modelul Mustang timp de şapte luni consecutiv.
Pentru mai multe informaţii privind membrii juriului acestei competiţii şi procesul de votare, accesaţi pagina de internet www.wcoty.com.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}