Melodia interpretată de un concurent, poliţist de meserie, i-a amintit lui Cheloo de o întâmplare pe care a trăit-o alături de Florin Chilian: “Personal, l-am cunoscut pe Chilian, ba chiar ne-am îmbătat îngrozitor într-o noapte, lângă pasajul Mărăşeşti”, mărturiseşte juratul în cea de-a şaptea ediţie a audiţiilor X Factor, ce va putea fi urmărită duminica aceasta începând cu ora 20:30, la Antena 1.
După prestaţia concurentului, Dan Bittman a mărturisit că este confuz şi că nu ştie motivul pentru care concurentul a ales meseria pe care o practică: “Aveţi mult suflet acolo, nu ştiu ce cauţi în poliţie. Ar trebui să faci pasul către noi, către artişti.” Continuând în spiritul caracteristic, Cheloo a adăugat faptul că nu vrea niciun poliţist în preajma lui: “Eu nu vreau ca niciun poliţist să facă pasul către mine în această viaţă. De obicei îţi dă cu fierul peste încheietură”, a glumit artistul.
Telespectatorii care vor urmări “X Factor” duminică, de la ora 20:30, la Antena 1, vor putea urmări întregul moment, dar şi ce l-a determinat pe Cheloo să afirme despre concurent: “Când nu este poliţist, sparge maşini şi fură casetofoane.”