Emisiunea „Chefi la cuțite”, difuzată, luni, 4 aprilie, între 20.29-23.23 a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani cu rating mediu de 9 puncte și 22,7% cotă de piață, în timp ce ProTV s-a situat pe poziția secundă cu 8,3 puncte de rating și 20,8% cotă de piață.
În ediția de luni, 4 aprilie, a emisiunii „Chefi la cuțite”, toți concurenții care au primit votul de încredere al juraților au intrat în etapa testărilor finale pentru formarea celor trei echipe. Astfel, la finalul serii, fiecare dintre cei trei chefi a ales șase dintre cei mai buni oameni pe care urmează să-i pregătească pentru marea finală. Alegerile nu au fost deloc ușoare, mai ales că în joc se află chiar renumele lor.
Iată care este componența celor trei echipe:
Echipa Sorin Bontea:
1. Alexandru Popa – are 25 de ani și este din Sibiu
Alex pare un puști abia ieșit de pe băncile liceului. Lucrează ca bucătar, meserie despre care spune că îl motivează cel mai mult. La numai 1 an a fost dus într-un centru de plasament, pentru că mama sa nu putea să-l crească, centru unde a stat până la 18 ani. A început să lucreze ca ajutor de bucătar în 2010, la un restaurant din Sibiu, apoi a tras tare să învețe meserie. Iubeste bucătăria și crede că această pasiune merită orice sacrificiu.
2. Ana Maria Constantin – are 31 de ani și este din București
Ana s-a apucat de bucătărie datorită lui chef Florin Dumitrescu. De cinci ani muncește în domeniu, are o familie frumoasă și trei copii. Nu a avut o viața ușoară, dar a luptat mereu pentru un trai mai bun și cinstit. Sunt 5 frați, crescuți numai de mamă, astfel că a luat viața în piept de mică și a început cu spălatul vaselor. La 14 ani și-a cunoscut soțul și la 15 ani a venit pe lume primul copil, apoi, după nici 2 ani, următorul. Chef Florin a învățat-o meserie. Visul ei este să lucreze într-un restaurant bun, să câștige bine și să-și facă o casă a ei.
3. Mihai Constandache – are 35 de ani și este din Brăila
Mihai iubește bucătăria și folclorul. Este brăilean și are experiență ca solist de muzică populară. Mihai găteste în special pentru mama lui, imobilizată la pat de 15 ani. Este bolnavă, dar de la ea a preluat pasiunea pentru gătit, iar acum o îngrijește cât de bine poate. Spune că de mic i-a plăcut sa gătească, iar pe parcurs bucătăria a devenit întâi o necesitate, apoi o pasiune. Pâinea, cozonacul și gogoșile sunt favoritele lui în materie de gătit.
4. Doru Mâțan – are 47 de ani și este din Sibiu
Doru este de meserie bucătar. Și unul cu o vastă experiență. A început să gătească la numai 3 ani și spune că bucătăria este pasiunea vieții lui și ceea ce îl împlinește. Are 30 de ani de experiență în bucătărie. A început să lucreze în Sibiu, în ’86, după care a plecat pe litoral. În anii ‘90 a plecat în Austria, unde a lucrat la unul dintre cele mai cunoscute restaurant din Salzburg. Acolo a stat 12 ani, după care a plecat la New York, unde a muncit la câteva resaurante cu specific românesc și franțuzesc. De curând și-a deschis un restaurant în Sibiu și vrea să schimbe fața bucătăriei românești.
5. Cristian Șerb Cristian – are 22 de ani și este din București
Cristian a avut în viață noroc de 2 miliarde, pe care i-a câștigat la casino, din întâmplare, bani cu care și-a cumpărat un apartament. Muncește ca bucătar și pune multă pasiune în ceea ce face și crede cu tărie că menirea lui este să facă bucătărie la cel mai înalt nivel.
6. Mădălina Busuioc – are 28 de ani și este din București
Este bucătar la un restaurant în București. A descoperit de mic copil cât de mult îi place să gătească și la vremea când alții colindau maidanele, ea prefera să alerge în bucătărie. Gătește de pe la 12 ani, când o dădea pe mama ei afară ca să rămână ea la cratiță. Deși visul ei era să fie polițistă, pasiunea a fost mai mare și a învins: la 18 ani s-a angajat într-un fast food, după care într-o cafenea, iar acum lucrează la un restaurant cu bucătărie urbană.
Echipa Cătălin Scărlătescu
1. Raluca Pop – are 34 de ani și este din București
Raluca Pop are 34 de ani și o firmă de pompe funebre. 9 ani a fost stewardeză, iar chef Scărlătescu i-a fost pasager de două ori. Visează să își deschidă un restaurant mic, la malul mării, cu câteva măsuțe și mâncare gustoasă. Drama cailor din pădurea Letea a afectat-o enorm, mai ales că a lucrat acolo ca voluntar, iar acela a fost momentul în care a început să consume tot mai puțină carne. Părinții săi s-au despărțit când ea era încă foarte mică și din acest motiv nu își amintește nimic despre tatăl ei natural.
2. Cătălin Banu – are 34 de ani și este din București
Ambițios și simpatic, Cătălin este bucătar la un cunoscut restaurant din Capitală. Vrea să ajungă un mare chef si e dispus să învețe și să muncească mult pentru asta. Este un tip sigur pe sine, optimist și cu umor, deși viața nu i-a surâs mereu. Părinții au divorțat când el avea numai 12 ani, iar norocul lui a fost ocazia de a pleca în Cipru, unde s-a angajat ca ajutor de bucătar. Acolo a învățat meserie și, întors în țară, spune că vrea să se perfecționeze și să ajungă cât mai sus.
3. Octavian Manole – are 29 de ani și este din Popești Leordeni
Octavian lucrează ca bucătar de jumătate de an. S-a școlit în ale gătitului în Franța, iar de la sora sa care este ciocolatier în Belgia a deprins secretul desertului perfect. În 2014 a lucrat ca voluntar in Franța, unde, într-un final, a ajuns să lucreze alături de chef Benjamin Morel timp de o lună, în calitate de ajutor de bucătar. Din acel moment, pasionat si dornic să învețe cât mai multe în acest domeniu, a decis că acesta e drumul pe care vrea să meargă.
4. Cătălina Amargheoaiei – are 29 de ani și este din Iași
Cătălina a venit în concurs decisă să câștige. Vrea să-i demonstreze mamei sale că are talent și că poate reuși să-i convingă pe chefi să îi dea votul lor de încredere. Este de meserie bucătar și spune că odată intrată în bucătărie, se transformă total. Își dorește foarte mult să ajungă un bucătar bun și să lucreze într-un restaurant de renume.
5. Daniel Zinke – are 45 de ani și este din Timișoara, dar locuiește în Berlin
Daniel este stabilit în Germania de acum 15 ani, unde lucrează ca bucătar. Are o poveste impresionantă: în 2012 și-a dat seama că nu mai vede cu ochiul stâng. Ușor, ușor, s-a accentuat și la ochiul drept. S-a operat pe creier și și-a pierdut gustul, nu mai simțea dulce, sărat, ceea ce pentru un bucătar este fatal. Deși pentru un bucătar gustul și mirosul sunt vitale, Daniel nu s-a dat bătut: a continuat să gătească și, treptat, și-a recăpătat simțurile. A venit în țară special pentru această emisiune și crede că un succes în acest concurs l-ar face să rămână aici definitiv. Înainte de a fi bucătar, Daniel a fost măcelar. Acum lucrează în Berlin într-un restaurant. Are un băiat pe care l-a luat cu el în Germania, acesta lucrând ca ospătar.
6. Alexandru Negoiță – are 24 de ani și este din Constanța
Deși a visat să facă medicina, cu doi părinți medici, pasiunea pentru desen și dragostea pentru natură l-au împins către Geologie. A construit case, a amenajat interioare, a făcut ani de zile mobilă și, în tot acest timp, a gătit cu multă dragoste. Deși nu are o școală de bucătari la activ, Alexandru spune că gătește de când se știe și a primit numai laude. În emisiune și-a atras porecla de Regele rapanelor. S-a căsătorit în anul patru de facultate și are un copil.
Echipa Florin Dumitrescu
1. Geta Ciocârlan – are 37 de ani și este din București
Este căsătorită de 17 ani și are un băiat de 16 ani. Este de meserie bucătar și a avut șansa să lucreze cu chefi de top de la noi. A moștenit pasiunea pentru gătit de la tatăl ei, care o încuraja încă de mică să meargă pe acest drum. Deși tatăl său s-a stins din viață, Georgeta nu a renunțat să gătească și să spere că într-o bună zi va deveni un chef de renume. Cel mai mare vis al ei este să își deschidă un restaurant. Acasă nu gătește ea, ci soțul, pe care îl apreciază foarte mult pentru înțelegerea de care a dat dovadă în toți acești ani în care ea s-a dedicat acestei meserii.
2. Mircea Farcaș – are 22 de ani și este din Brașov
Mircea a crescut fără tată, pe care nu l-a cunoscut, iar mama sa a murit acum câțiva ani. Pasiunea pentru bucătărie a început de când avea 14 ani. A crescut de la o vârstă fragedă într-un ONG și astfel a învățat să se gospodărească singur. A ales să se facă bucătar, iar în liceu dirigintele lui l-a ajutat să facă practică la cele mai bune hoteluri din Sibiu.
3. George Petrescu – are 25 de ani și este din București
George are 25 de ani si visul lui este sa ajungă un mare bucătar, dar și să fie în pas cu tehnologia. Primul job în domeniul culinar a fost cel de ucenic la un restaurant cu specific libanez, dupa care a fost ajutor de bucătar. În prezent lucrează la un restaurant cu specific japonez și spune că vrea să arate cât de mult iubește bucătăria și că e capabil să evolueze mult.
4. Ardelean Daniel – are 20 de ani și este din Cavnic, jud. Maramureș
Daniel s-a specializat în alimentație publică, iar la 14 ani a intrat pentru prima oară într-o bucătărie profesionistă, pentru ca la 17 ani să ajungă bucătar chef. De mic copil a gătit pentru familie. Este pasionat de rețete vechi, dar și noi. Pentru a participa la această emisiune a trebuit să-și dea demisia de la restaurantul la care lucra, pentru că nu a vrut să încurce echipa.
5. Daniel Lixandru – are 25 de ani și este din București
Daniel Lixandru e inginer, dar iubește bucătăria. A început de mic să gătească împreună cu mama sa, pe care o ajuta în bucătărie. A lucrat în SUA într-o bucătărie, iar când s-a întors în țară a făcut un curs de specializare.
6. Eusebiu Tuchiluș – are 22 de ani și este din București
În ciuda vârstei, are performanțe greu de egalat. Tânărul a gătit pentru vedete celebre de la Hollywood, precum Brad Pitt sau Sophia Loren. Pe la 12 ani mama lui lucra la un restaurant, unde spala vase și el mergea pe la ea. Așa a început să învețe. Când avea 6 ani a plecat din țară, în Italia, unde a învățat meserie și a lucrat cu bucătari de top.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-ul 18-49 Urban
Perioada 4 aprilie 2016