Bosch, unul dintre cele mai apreciate branduri de electrocasnice, are de acum un nou partener, Chef Sorin Bontea, ca ambasador de brand.
Calitatea fără compromis, perfecţiunea la nivel tehnic și fiabilitatea sunt doar câteva dintre valorile care au dat startul unei frumoase colaborări, ce pregătește numeroase proiecte interesante și surprize culinare.
Tehnologie germană, performanță, inovație
De generații întregi, electrocasnicele Bosch simplifică viața de zi cu zi și au devenit ajutoare de nelipsit în casele din întreaga lume. Pentru Bosch, produsele cu „Tehnică pentru o viață’’ înseamnă concentrarea pe nevoile consumatorilor, aflate în continuă schimbare. Scopul oricărui produs este de a face viața considerabil mai ușoară și de a ajuta utilizatorii în mentinerea unui stil de viață sănătos și echilibrat. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor, materialele de calitate superioară și designul modern al produselor, premiat la nivel internațional, reflectă cerintele consumatorilor și grija pentru mediul înconjurător.
Principiul Bosch, „Tehnică pentru o viață”, se aplică și în era transformării digitale. Prin intermediul aplicației Home Connect, utilizatorii beneficiază de o varietate de servicii: își pot controla de la distanță electrocasnicele conectate la internet, au acces la informații relevante și la o gamă din ce în ce mai mare de servicii digitale suplimentare, disponibile în aplicație.
De la „Like a Boss” la „Like a Bosch”
Noua campanie a brandului pornește de la o mișcare existentă – fenomenul online „Like a Boss”, ce cuprinde nenumărate videoclipuri, prezentând secvențe cu eroi de zi cu zi care fac cascadorii, efectuează exerciții sportive dificile sau rezolvă situații ce necesită abilitate tehnică.
În campania Bosch, acest fenomen online devine „Like a Bosch”. Conceptul are la bază o abordare care înglobează o serie de idei, valori și așteptări pe care electrocasnicele Bosch le confirmă utilizatorilor.
„Like a Bosch” este o campanie inedită de imagine în care sunt promovate tehnologiile și electrocasnicele care pot transforma oricare utilizator într-un mic erou, cu ajutorul soluțiilor inovatoare pentru o viață sănătoasă și sustenabilă.
“Cu o experiență dovedită în anii de activitate, Chef Sorin Bontea reprezintă foarte bine valorile brandului și este persoana potrivită pentru a transmite publicului larg plăcerea și bucuria de a găti, iar noi suntem încântați să le oferim celor ce apreciază calitatea experiențe noi pentru inspirație și starea de bine de acasă”, spune Irenne Wagner, Director de Marketing BSH Electrocasnice.
“Colaborarea cu Bosch a venit în mod natural pentru că sunt un utilizator vechi al electrocasnicelor brandului, mi-au câștigat încrederea, iar campania desfășurată atât la nivel internațional cât și local este cât se poate de autentică. Cine nu își dorește să se simtă „Like a Bosch” în căminul său?! Mă bucur să le pot recomanda oamenilor produsele pe care și eu le folosesc și care îmi ușurează munca acasă”, completează Chef Sorin Bontea.
Pe parcursul parteneriatului, Chef Sorin Bontea va explora universul Bosch suținut de cele mai iscusite ajutoare. Preparatele ce îi poartă semnătura vor putea fi realizate de oricine în propria bucătărie și reprezintă o sursă de inspirație pentru cei care vor să descopere tainele gastronomiei.