Toamna aceasta, chef Cătălin Scărlătescu își va relua locul la masa jurizării pentru cel mai nou sezon Chefi la cuțite, însă, până atunci, juratul are în plan să transforme ultimele zile de vară într-un adevărat ospăț culinar.
Festivalul Scoicilor își redeschide porțile pentru a doua oară anul acesta, cu o ediție specială, de toamnă, iar gurmanzii sunt așteptați între 29 august și 1 septembrie în Piața Ovidiu din Constanța, la un nou festin gastronomic, sub marca consacrată a iubitului jurat.
”Festivalul Scoicilor rămâne cel mai drag eveniment pe care l-am făcut! Tocmai de aceea vreau să aduc din nou oamenii împreună, la final de vară, și sper ca toți constănțenii, dar și cei care au venit din cele mai îndepărtate colțuri ale țării la malul mării, să ne treacă pragul pentru un spectacol în bucate cu și despre scoici. Va fi o ediție extraordinară!”, a mărturisit chef Cătălin Scărlătescu.
Toți cei care nu pot rezista în fața midiilor pane, a tocănițelor din fructe de mare, a scoicilor sotate cu vin sau cu sos de roșii și pătrunjel, sunt așteptați în Piața Ovidiu, din centrul vechi al Constanței, acolo unde îl pot întâlni și pe chef Cătălin Scărlătescu, prezent în toate cele patru zile de festival.
Tot în această toamnă, juratul revine și la Chefi la cuțite, alături de bunii său colegi- Sorin Bontea și Florin Dumitrescu. Cel mai nou sezon al show-ului culinar de la Antena 1 va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.
Photo credit ClabooMEDIA