Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Chef Patrizia, Chef Foa si Chef Adrian Hadean au acordat aseara ultimele sorturi MasterChef

ProTv

Ultima serie de concurenți s-a prezentat aseară în fața juriului cu preparate cu care au sperat să obțină un șorț MasterChef. Unele preparate au fost răsplătite cu trei răspunsuri afirmative, însă, o parte dintre concurenții prezentați aseară în emisiune au reușit să pună la încercare răbdarea Chefilor. Ediția a fost urmărită în medie de peste 1.1 milioane de telespectatori la nivel național, iar în minutul de aur, de la 21:33, aproape 1.5 milioane de telespectatori au prins gustul competiției.

MasterChef a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a obținut 8.2 puncte de rating și 21.7% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 7.4 puncte de rating și 19.4% share.

Ultima rundă de jurizare, ultimele preparate câștigătoare

Chef Patrizia, Chef Foa și Chef Adrian Hădean au acordat aseară ultimele șorțuri. Concurenții s-au prezentat în fața juriului cu preparate care mai de care mai surprinzătoare. O parte dintre acestea le-au asigurat concurenților un loc în următoarea etapă a competiției. 14 concurenți au primit ieri seară șorțul, fiind ultimii care au șansa de a se califica pentru unul dintre cele 24 de locuri din bucătăria MasterChef.

Tudor Florian a reușit să obțină un nou șorț de aur! Inspirat de Chef Foa și Chef Jamie Oliver, s-a apucat de gătit din adolescență. Aseară, tânărul în vârstă de 25 de ani s-a prezentat în fața juriului MasterChef cu un tiramisu în ghiveci! Creația proprie, cu un plating neobișnuit și un gust savuros, a reușit să cucerească papilele gustative ale Chefilor, care i-au acordat șorțul de aur, lucru care-i asigură un loc în cea mai cunoscută bucătărie din țară. Gustul desăvârșit al preparatului l-a determinat pe Chef Foa să savureze desertul și în timpul jurizării.

Cristian Avram s-a prezentat în fața celor trei Chefi cu o paella exotică, un preparat cu fructe de mare proaspete, linte beluga, ceapă, usturoi și ardei. Extrem de relaxat și binedispus, Cristi a reușit să monteze preparatul și să-i surprindă pe jurați cu gustul și plating-ul desăvârșit, cei trei răsplătindu-l cu un șorț MasterChef.

Marin Vîlcan s-a prezentat aseară la MasterChef pentru… a patra oară! Preparatul ales pentru acest sezon MasterChef este un gulyas reinterpretat. Prezentat într-o formulă inedită, preparatul acestuia a fost răsplătit cu mult râvnitul șorț.

În ediția de aseară, Adriana Pletosu, Alex Codreanu, Ana Storociuc, Cristina Besciu, Iuliana Bănuț, Iuliana Berci, Liviu Balint, Magdalena Szabo, Marilena Oprișan, Nelu Pîrvan și Valentin Meteșan au reușit să impresioneze cu preparatele lor extrem de variate și de spectaculoase: de la salmoreho cu homar, sushi din clătite de ciocolată cu banane și trei sosuri, la calcan cu cremă de conopidă, spanac și anghinare marinată.

Săptămâna viitoare, aventura culinară continuă cu probe noi, având drept miză un loc din cele 24 disponibile în bucătăria MasterChef! Doar doi concurenți au reușit să-și asigure locul direct în bucătărie fără a mai participa la probele eliminatorii, datorită șorțurilor de aur câștigate. Tensiunea și adrenalina vor atinge cote înalte, competitivitatea fiind termenul care descrie cel mai bine atmosfera probelor surprinzătoare.

Bucuresti, 23.09.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.