Champaigns, prima agenție de performance marketing dedicată magazinelor online de fashion și lifestyle din România, celebrează un an de activitate cu o creștere substanțială. Pentru anul 2018, estimează o cifră de afaceri de 100.000 de euro, de cinci ori mai mare în comparație cu 2017.
Rezultatele pozitive se datorează în primul rând extinderii portofoliului de clienți, atât cu branduri consacrate, cât și cu start-upuri. De asemenea, vectorii de creștere au fost susținuți de extinderea echipei și de diversificarea gamei de servicii oferite: Champaigns oferă servicii de PPC Marketing, Social Media Marketing, E-mail Marketing, Programare și Design.
„Primul an ca antreprenor a fost ca un roller coaster: întâlnire cu mulți oameni noi, multe cifre de analizat, interviuri de angajare, căutare spațiu pentru agenție și multe altele. Creșterea mă bucură în special pentru că validează faptul că facem treabă bună, iar pentru un start-up, acest lucru înseamnă enorm. Pe măsură ce te dezvolți, e firesc să te lovești de ups & downs, iar eu am învățat să percep aceste lucruri ca provocări. Următorul an este dedicat consolidării poziției pe piața din România”, a declarat Adelina Oprea, fondatoarea Champaigns.
Pentru a marca aniversarea de un an, Champaigns a lansat un tool de raportare pentru campaniile Facebook Ads, disponibil în mod gratuit pe site-ul agenției. Este construit special pentru magazinele online și analizează cele mai importante KPI-uri: Costuri vs Venituri, CPA și număr de comenzi.
De asemenea, tool-ul calculează automat rezultatele celor mai eficiente campanii în perioada specificată de client, afișând toate detaliile privind segmentele pe care sunt generate cele mai bune rezultate.
Analizând cifrele din raport, posesorii de magazine online sau oamenii de marketing pot cunoaște mai bine publicul-țintă, astfel încât să sporească performanța campaniilor de Facebook rulate.
Investiția inițială în Champaigns a fost de 5.000 de euro, cea mai mare parte din sumă fiind alocată pentru strategia de brand și branding. Strategia pe termen lung a companiei include o extindere la nivel european și global în următorii ani.