„One Voice Show”, victimelor tragediei din clubul Colectiv
Cezar Ouatu și organizatorii concertului său, "One Voice Show", care va avea loc pe 24 noiembrie, de la ora 19.00, la cinema Patria, au hotărât ca tot profitul rezultat din încasările din bilete să fie donat victimelor și familiilor acestora, care suferă în urma cumplitei tragedii din 30 Octombrie, de la clubul Colectiv din Capitală.
“M-a mișcat profund toată această tragedie, de aceea fac acest gest din toată inima mea. Îmi doresc ca acest concert să fie ca o rugăciune pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar și pentru cei care luptă, pe patul de spital, să supraviețuiască. De aceea, prima piesă pe care o voi cânta în acest spectacol va fi „Ave Maria””.
Alături de Cezar Ouatu, pe scena de la cinema Patria se vor afla Corala Danielescu, condusă de dirijorul Valentin Gruescu, și Pop Symphony Orchestra, condusă de Andrei Tudor. “”One Voice Show” este primul spectacol-concert în care îmi voi folosi cameleonismul vocal, pentru că voi aborda diferite stiluri muzicale, cât mai diverse. Pe scenă, vom avea orchestră, cor, band și taraf, adică aproximativ 50 de oameni. Va fi un spectacol în premieră, în România, un spectacol din toată vocea și inima mea”, a spus concurentul de la „Te cunosc de undeva!”.
Biletele pentru “One Voice Show” se găsesc pe www.vreaubilet.ro și la casa de bilete a cinematografului Patria. Până atunci, telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea pe Cezar Ouatu, sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a emisiunii “Te cunosc de undeva!”, cu o nouă transformare. De data aceasta, artistul va cânta în travesti și o va imita pe solista trupei Eruption, cu hit-ul anilor ’70, “One way ticket”.
Credit foto: Marta Popescu.