Corespondență Malmö
După ce a cântat impecabil vineri seară la repetiția cu costume care a fost notată de juriul internațional de specialitate, Cezar va cânta, astăzi, pentru publicul de la Malmö Arena, precum și pentru cei care vor urmări finala Eurovision Song Contest 2013 din fața micilor ecrane sau online. În România, evenimentul va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe www.tvrplus.ro.
“Este momentul pe care, practic, l-am dorit și l-am așteptat de când am pus piciorul în Suedia. După cele două repetiții de ieri, am definitivat toate detaliile show-ului. Mă simt bine, sunt încrezător în vocea mea, în piesa pe care o interpretez și în show-ul pe care noi, românii, îl aducem pe scena de la Malmö. Îmi doresc ca în această seară să îi fac mândri și fericiți pe toți românii și pe toți cei care mă apreciază”, a declarat Cezar înainte de finala Eurovision.
Dan Manoliu, în calitate de regizor al show-ului nostru și de șef al delegației României, este de părere că repetiția din seara de vineri a avut un mare potențial de a-i aduce voturi artistului nostru, fiind, în opinia sa, „cea mai bună repetiție de până acum”. Aceasta a fost și părerea compozitorului Cristian Faur, care a confirmat că It’s My Life “s-a auzit impecabil aseară”.
În timpul petrecut în culise, Cezar și-a făcut prieteni printre contracandidați, unul dintre ei fiind simpaticul italian Marco Mengoni. Cezar s-a oferit să joace rolul de translator în interviul pe care echipa TVR i-l lua lui Marco. Până la urmă, însă, cei doi artiști au “uitat” de interviu, stând de vorbă ca între prieteni… De altfel, echipa TVR a luat interviuri mai multor participanți la concurs, care și-au împărtășit gândurile cu care pornesc spre finală.
Astăzi, de la ora 21.00, telespectatorii TVR au ocazia să urmărească o ediție specială Drumul spre Malmö, moderată de Liana Stanciu, care va intra în legătură directă cu Malmö Arena. Atmosfera din culisele Eurovision și tensiunea de dinaintea concursului vor fi simțite și în casele românilor, iar Zoli de la Sistem, David Brian, Gabriel Băruță și Vlad Miriță, invitați în studioul TVR, își reamintesc cum au trăit finala acestei competiții în anii trecuți. Emisiunea poate fi urmărită la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și online, pe www.tvrplus.ro, fiind urmată, de la ora 22.00, de Finala Eurovision 2013, în direct de la Malmö Arena. Comentariul va fi asigurat de Liana Stanciu, iar notele acordate de români vor fi anunțate de Sonia Argint Ionescu. România este cea de-a 11-a țară care va anunța punctajul, după încheierea votării.
Cezar va fi cel de-al 14-lea concurent în finală, conform anunțului făcut vineri de organizatori. Ordinea completă a intrării în concurs a celor 26 de țări participante în finala Eurovision 2013 este următoarea: Franţa, Lituania, Moldova, Finlanda, Spania, Belgia, Estonia, Belarus, Malta, Rusia, Germania, Armenia, Olanda, România, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Danemarca, Islanda, Azerbaidjan, Grecia, Ucraina, Italia, Norvegia, Georgia și Irlanda. Românii nu-l vor putea vota pe Cezar nici în finală, însă reprezentantul nostru va putea primi puncte de la toate cele 39 de țări care au fost în concurs, chiar dacă nu s-au calificat în această etapă. Doritorii pot vota și prin instalarea pe dispozitivele mobile a aplicației “Eurovision Song Contest”, realizată special pentru acest concurs de organizatori.