Prezentată sub forma unei promisiuni pe termen lung față de viitorul generațiilor următoare, CEZ Vânzare lansează platforma www.promisiuneaverde.ro prin care sprijină alături de clienții săi educația copiilor proveniți din medii defavorizate, oferind acces la educația digitalizată: tablete de ultimă generație, internet timp de doi ani și instruire digitală pentru cadre didactice, părinți și elevi. Tot ce are de făcut un consumator pentru a lua parte la această promisiune este să achiziționeze CEZ Verde, produs de energie 100% regenerabilă. Proiectul va fi implementat cu sprijinul Organizației Salvați Copiii România, recunoscută la nivel național pentru numeroasele programe educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor.
Astfel, cu fiecare contract nou CEZ Verde semnat de către consumatori începând cu data de 20 iulie 2020, aceștia devin o comunitate alături de care CEZ Vânzare promite să ofere o șansă în plus la educația unui copil care provine din familii defavorizate socio-economic. Având în vedere contextul actual, acest sprijin își propune în primul rând să îi ajute pe elevi în anul școlar 2020-2021, dar și pe termen lung, contribuind la digitalizarea sistemului educațional românesc. Instrumentele digitale oferite prin campanie vor fi însoțite de internet valabil doi ani, dar și de o componentă importantă de pregătire atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice sau părinți (pregătirea tuturor celor implicați pentru utilizarea device-urilor și îmbunătățirea predării online pentru profesori). Trainingurile vor fi susținute de specialiștii Salvați Copiii înainte de și la începutul anului școlar 2020-2021.
Oricine poate „face o promisiune” unui copil, alegând CEZ Verde
„Platforma «Promisiunea verde: Prezent pentru Viitor» este o misiune asumată pe termen lung de a construi alături de comunitățile noastre un viitor sustenabil. Prin produsul de energie verde încurajăm nu doar consumul responsabil de energie și de resurse valoroase oferite de mediu, ci și grija pentru generațiile următoare”, a descris acest demers Cornelia Szabo, Director Executiv și Președinte al Directoratului CEZ Vânzare.
CEZ Verde este un produs de energie 100% regenerabilă, destinat atât clienților casnici, cât și companiilor. Energia provine integral din cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o putere totală instalată de 600 MW, situat în Dobrogea și deținut de Grupul CEZ în România, cel mai mare producător privat din România.
Beneficiile CEZ Verde pentru clienții casnici (persoane fizice):
- Energia electrică furnizată în perioada derularii prezentului contract provine din surse regenerabile de energie;
- Prețul energiei electrice active este valabil și aplicabil raportului contractual pe o perioadă de 12 luni de la data intrarii în vigoare a contractului;
- Termen de plată/ scadență – 15 zile de la data emiterii facturii, plus 30 de zile perioadă de grație.
Beneficiile CEZ Verde pentru clienții non-casnici (persoane juridice):
- Energia electrică furnizată în perioada derularii prezentului contract provine din surse regenerabile de energie;
- Impact pozitiv asupra rezultatelor obținute în termeni de CSR, rapoarte de sustenabilitate și certificari în domeniul sustenabilității;
- Prețul energiei electrice verzi constant timp de 12 luni;
- Suport pentru utilizarea CEZ Verde in campaniile de marketing ale partenerului “Verde”.
Mai multe detalii despre produsul CEZ Verde, dar și despre promisiunea CEZ Vânzare pentru un viitor sustenabil față de comunitățile defavorizate se pot obține: online, accesând www.promisiuneaverde.ro sau prin intermediul aplicației My CEZ, în oricare dintre Centrele de Relații cu Clienții CEZ sau prin apel Info Linia CEZ – 0251 929.
Patru din zece copii nu au putut beneficia de școala online pe durata restricțiilor cauzate de pandemia COVID-19
Această inițiativă vine ca o măsură de reducere a numărului impresionant de copii aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială, care s-au aflat în imposibilitatea de a participa la lecțiile și examinările școlare desfășurate exclusiv online pe perioada pandemiei COVID-19 (o mare parte dintre familiile din România nu au acces sau au acces limitat la Internet, iar în multe zone rurale semnalul de telefonie este slab sau inexistent).
Copiii care vor beneficia de acest sprijin se află în programele educaționale Salvați Copiii. Aceștia au vârste cuprinse între 5 și 16 ani, locuiesc în zone rurale sau periferiile oreșelor și provin din famiile foarte vulnerabile, defavorizate socio-economic, cu venituri modeste sau persoane fără locuri de muncă permanente. Cei mai mulți dintre părinți au maxim studii medii și nu au cunoștințe aprofundate despre utilizarea tehnologiei și a Internetului, astfel încât, copiii nu au niciun sprijin în a face temele online.
”Accesul la educație este un drept esențial al copiilor. Atunci când acesta este îngrădit, limitat sau condiționat, suntem în fața unei situații de discrimare care poate avea consecințe dramatice atât asupra copilului, cât și asupra societății. De aceea este crucial să ne asigurăm că toți copiii din România, indiferent de mediul de rezidență și de statutul socio-economic, vor fi primiți în școală, chiar dacă aceasta va fi online sau parțial online, din cauza pandemiei. Este esențial ca toți copiii să aibă mijlocele tehnice necesare pentru a nu fi lăsați în afara procesului de educație, a afirmat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Salvați Copiii România.
Rezultatele unui studiu efectuat de Salvați Copiii în rândul beneficiarilor programelor socio-educaționale ale organizației, în perioada 22–25 aprilie 2020, arată că peste 40% dintre copiii din eșantion nu au beneficiat de educația online, ceea ce agravează clivajul social. Conform estimărilor Salvați Copiii, numărul copiilor de vârstă școlară aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială care nu au acces la educația online poate trece de 400.000 de copii.
Analizând situația celor 891 de copii școlari din familiile cuprinse în eșantion, observăm că:
- 9 din 10 persoane spun că au în gospodărie acces la Internet. Totuși, majoritatea acestora navighează online folosind telefonul mobil, ceea ce face dificilă utilizarea internetului în contexte educaționale;
- 10% nu au acces la Internet;
- 60,7% au acces la Internet acasă doar prin telefoane mobile;
- doar 29,2% au acces la Internet de pe desktop, laptop sau tablete;
- doar 1 din 10 părinți spune că reușește să își ajute suficient toți copiii să învețe, iar 40% dintre respondenți afirmă că nu reușesc să își ajute suficient copiii să învețe în condițiile actuale.