DDB România semnează noua platformă de brand pentru McDonald’s, însoțită de o amplă campanie de comunicare. „Ceva bun te așteaptă” are două componente principale: un Manifesto de brand si o campanie de Employer branding, adresată potențialilor și viitorilor angajați ai celebrului brand.
McDonald’s România a fost mereu un benchmark atât din punct de vedere al standardelor de calitate, al procedurilor de siguranță alimentară al felului în care construiește echipe și susține angajații tineri să se dezvolte profesional. De asemenea, brandul a fost mereu un reper pentru consumator: „Ne vedem la Mec la Unirii” – replică care marchează de multe ori plimbările prin centru. Dincolo de asta ”Ceva bun te așteaptă” marchează asumarea unei noi misiune de dezvoltare și îmbunătățire constantă a brandului.
Pentru McDonald’s progresul este un scop și ideea de a fi mai bun reprezintă un must în relația cu clienții. De la noi proceduri până la un număr în continuă creștere de furnizori locali, la proiecte de sustenabilitate până la faptul că ține familiile împreună sprijinind Fundația pentru copii Ronald McDonald, viitorul arată bine și își dorește să depășească prezentul. O afirmație de brand în directă coordonare cu poziționarea brandului arătată constant în campaniile sale, având la bază optimismul și încrederea.
„Într-o piață taste driven, McDonald’s nu se oprește doar la burgerii gustoși pentru care e bine cunoscut, ci se dezvoltă constant și pe alte paliere care construiesc sănătatea unui business: grija pentru calitatea produselor, susținerea furnizorilor locali, respectarea și depășirea tuturor standardelor în vigoare , preocuparea pentru inovație – produse, ingrediente și rețete noi, pentru noile gusturi ale clienților, preocuparea și atenția față de angajați și nevoile lor. Campania pe care tocmai o lansăm pune accent pe toate aceste aspecte care stau la baza felului în care alegem să ne facem treaba în fiecare zi. Sunt detalii poate mai puțin văzute din activitatea noastră, dar cu care ne mândrim și pe care vrem să le împărtășim consumatorilor noștri,” a explicat Irina Angelescu, Marketing Director – Premier Restaurants România.
Astfel, „Ceva bun te așteaptă” reprezintă pasul următor al brandului în viziunea sa și marchează un nou capitol în dezvoltarea acestuia.
După „The Great Reset” al ultimilor doi ani, Edelman Trust Barometer ne arată câtă responsabilitate cade pe umerii brandurilor: 61% din consumatorii globali cred că business-urile sunt cele mai credibitabile instituții.
„O vizită în McDonald’s poate să-ți ofere o perspectivă optimistă asupra culturii care se formează în jurul restaurantelor. De la modul în care oamenii interacționează unii cu ceilalți, la faptul că s-ar putea să nu-ți zâmbească doar angajații McDonald’s. La puștii de liceu care se simt suficient de liberi încât să-și facă temele după masa, la fel de bine cum pot să intre în random dance battles în curtea restaurantului. Dincolo de brand, platforma de comunicare Ceva bun te așteaptă este și despre modul în care consumatorii trăiesc experiențele în relație cu brandul McDonald’s”, a spus Ioana Dobrinescu, Strategy Director DDB România.
„Ne bucurăm că am reușit să creăm o nouă campanie de imagine în Romania pentru deja iconicul brand McDonald’s, reamintindu-le oamenilor de toate #CevaBun-urile cu care se întâlnesc odată ce trec pragul restaurantelor. Colaborările cu BRUJA și Vlad Flueraru, doi artiști tineri, în plină ascensiune pe scena muzicală românească, ne-au ajutat să ancorăm campania și mai mult în contemporan și să fim relevanți în zona de pop-culture,” declară Roxana Niță, Creative Director DDB România.
Colaborarea cu artiștii din industria muzicală este o premieră pentru McDonald’s. Printr-o tehnică de spoken poetry, mesajul despre brand vine din partea artiștilor. BRUJA e deja cunoscută tinerilor în care McDonald’s cred. Vlad Flueraru e un rising-star și credem că „Ceva bun” ne așteaptă și din partea lui.
„Conform aceluiași studiu Edelman Trust Barometer din 2022, 60% dintre persoanele active în piața muncii își aleg angajatorul în funcție de valorile și principiile lor comune, tocmai de aceea, pentru a sparge ciclul vicios dintre „nu pot să mă angajez pentru că nu am experiență” și „nu am experiență pentru că nu mă angajează nimeni”, McDonald’s România vine în sprijinul tinerilor și le arată de ce se regăsesc ei în valorile companiei”, a spus Georgiana Rotaru, Account Director DDB România.
Și asta deoarece McDonald’s are o cultură care valorizează tinerii, considerând că entuziasmul și dorința de a învăța compensează orice lipsă de experiență. Lucru care se vede zi de zi în restaurante, pentru că 44% dintre angajații McDonald’s au sub 25 de ani.
Astfel, campania de employer branding declară angajamentul pe care McDonald’s îl are pentru tinerii din România, unul care se vede prin programul flexibil, bursele de studiu acordate și a programului prin care angajații sunt încurajați să-și finalizeze studiile liceale. Un angajament care în această campanie este dramatizat prin „zdrobirea” unor mituri legate de noua generație, fiecare atribut negativ din percepția comunitară fiindu-i alăturat un atribut pozitiv și dezarmant.
Echipe
DDB România
Account Director: Georgiana Rotaru
Senior Account Manager: Carmen Răduță
Strategy Director: Ioana Dobrinescu
Strategic Planner: Georgiana Nica
Creative Director: Roxana Niță
Senior Copywriter: Alexandru Iliescu
Senior Art Director: Ana-Ramona Tanasă
Graphic Designer: Adrian Simion
McDonald’s România
Marketing Director: Irina Angelescu
Marketing Manager: Alexandra Todirică
Senior Marketing Coordinator: Ioana Bibiță
Digital Marketing Manager: Cosmina Ţapliuc
Communications Manager: Elena Goți
Casa de producție: Multi Media Est
Regizor: Tom Wilson
Producător: Adrian Smeu
DOP: Bogdan Filip
Editor: Ioan Grumazescu
Colorizare: Andu Radu
Post productie: Delia Dobrescu