Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CES 2016: Inovatiile Samsung care vor transforma vietile utilizatorilor

• Soluții IoT au fost integrate într-un portofoliu variat de produse, ce include TV-uri, electrocasnice și dispozitive mobile;
• TV-urile SUHD 2016 cu ecran Quantum dot sunt cele mai avansate televizoare Samsung, oferind cea mai bună calitate a imaginii și un design elegant;
• Noul frigider Family Hub dispune de un ecran tactil de 21,5 inci și tehnologie IoT pentru a simplifica cumpărăturile necesare unei gospodării;

• Portofoliul de dispozitive mobile a fost extins cu noi produse și servicii, inclusiv o nouă serie de smartwatch-uri cu un design premium;
• Tableta Galaxy TabPro S de 12 inci, cu Windows 10 și procesor Intel Core M pentru un plus de productivitate și mobilitate.

Samsung Electronics Co., Ltd. și-a prezentat viziunea pentru anul 2016 în cadrul conferinței de presă de la CES. Compania a pus accent pe importanța inovației care aduce o schimbare în stilul de viață al utilizatorilor, dar și pe Internet of Things ca o platforma deschisă, folosind tehnologia SmartThings. Samsung a dezvăluit și noul TV SUHD cu ecran Quantum dot, frigiderul conectat Family Hub, cel mai nou smartwatch Gear S2 Premium și o tabletă de dimensiuni mari, Galaxy TabPro S cu sistem de operare Windows.

„Samsung dezvoltă continuu produse care îi ajută pe utilizatori să aibă un stil de viață smart, iar anul acesta am făcut progrese majore prin portofoliul de produse și servicii compatibile cu IoT,” a declarat Tim Baxter, președinte și COO Samsung Electronics America. „Vom continua să îmbunătățim calitatea vieții utilizatorilor prin îmbunătățirea ecosistemului nostru.”
   
Noua generație a divertismentului de acasă

Samsung a dezvăluit noua gamă de televizoare SUHD, ale căror ecrane au fost dezvoltate cu tehnologia Quantum dot. Televizoarele dispun de un design unic, cu un ecran curbat fără ramă, având un aspect elegant din orice unghi. În plus, utilizatorii pot accesa mai ușor tot conținutul dorit de pe un singur dispozitiv.

Televizoarele Samsung SUHD 2016 dispun de primul ecran Quantum dot de 10 biți din lume, fără cadmiu, care oferă cea mai realistă imagine posibilă, luminozitate și contrast puternice și culori vibrante. Reprezentând viitorul tehnologiei de afișaj, ecranele Quantum dot oferă cea mai variată gamă de culori, fără a compromite nivelul de luminozitate, oferind cea mai bună experiență de vizualizare pentru telespectatori.

Anul acesta, toate televizoarele Samsung SUHD vor putea oferi o experiență HDR, cu un nivel minim de 1.000 nit, pentru un contrast superior. Mai mult, noile modele integrează și tehnologia Ultra Black, ce reduce semnificativ reflecția luminii, îmbunătățind calitatea imaginii.

Echipate cu sistemul de operare Tizen, televizoarele Samsung SUHD 2016 le oferă utilizatorilor noi modalități de a descoperi și accesa conținutul și serviciile preferate, precum filme, emisiuni, jocuri și informații despre programe, toate într-un singur loc. Noul Samsung Smart TV elimină nevoia mai multor telecomenzi, datorită funcției de recunoaștere automată a dispozitivelor de tipul set-top-box, OTT box, console de jocuri și sisteme home cinema conectate la TV. Astfel, utilizatorii își pot controla toate dispozitivele externe cu telecomanda Smart Control, fără să fie nevoie de setări adiționale.

Toate televizoarele SUHD 2016 sunt compatibile cu tehnologia IoT hub, dezvoltată de Samsung împreună cu SmartThings. SUHD TV-ul se poate conecta și poate controla peste 200 de dispozitive compatibile cu SmartThings, oferindu-le utilizatorilor, printre altele, posibilitatea de a vedea cine sună la ușă, de a încuia ușa sau de a stinge luminile, toate aceste lucruri chiar de pe TV.

Samsung a prezentat și ultimele noutăți ale gamei de produse audio, printre care soundbar-ul HW-K950, primul produs dezvoltat de Samsung cu tehnologia Dolby Atmos® și primul soundbar care include două boxe laterale, wireless, cu tehnologie Dolby Atmos®. Întregul sistem HW-K950 oferă un sunet incredibil pe 5.1.4 canale.
De asemenea, a fost prezentat și primul Blu-Ray player Ultra HD, UBD-K8500. Modelul este compatibil cu tehnologia HDR și oferă o rezoluție de patru ori mai mare și o expresie a culorilor de 64 de ori mai puternică decât playerele Blu-Ray obișnuite. Atunci când este conectat la un televizor Samsung SUHD cu ecran Quantum dot, noul Blu-Ray player UHD redă imagini de o calitate nemaivăzută până acum în casele utilizatorilor. Tehnologia de upscaling integrată în playerul Blu-Ray îmbunătățește calitatea imaginilor standard de pe discurile Blu-Ray și de pe DVD-uri. În plus, poate reda și conținut de pe CD-uri.
Electrocasnicele inteligente tranformă bucătăria

Samsung a dezvăluit și noul frigider Family Hub, o nouă categorie de tehnologie IoT integrată în aparatele electrocasnice, care ajută membrii familiei să rămână conectați și să gestioneze mai ușor prepararea și cumpărarea de alimente. Frigiderul dispune de un ecran tactil LCD Full HD de 21,5 inci, fiind un centru de comandă digital pentru o casă conectată, care integrează performanța și tehnologia avansată.

Printre beneficiile frigiderului Family Hub se numără următoarele:
• Gestionarea alimentelor: Trei camere foto integrate fac fotografii în interiorul frigiderului de fiecare dată când ușa acestuia se închide, pentru ca utilizatorii să poată vedea ce alimente le-au mai rămas în frigider chiar pe smartphone-ul lor, oriunde s-ar afla. Samsung a încheiat un parteneriat cu MasterCard pentru a oferi cea bună experiență de cumpărături alături de frigiderul Family Hub. Folosind aplicația de pe ecranul frigiderului, utilizatorii pot găsi și achiziționa alimente de la diverși furnizori, chiar din propria bucătărie, procesul de achiziție fiind extrem de simplu și compatibil cu toate cardurile de debit și de credit emise de băncile din SUA.
• Comunicare: Frigiderul Samsung Family Hub le permite tuturor membrilor gospodăriei să scrie notițe, să facă fotografii și să partajeze calendare sau alt tip de conținut chiar pe ecranul frigiderului sau folosind smartphone-ul atunci când nu sunt în casă.
• Tehnologia IoT: Frigiderul Samsung Family Hub este un produs conectat, dinamic, care va accelera serviciile Samsung IoT. De exemplu, utilizatorii vor putea verifica dacă ușile case sunt încuiate și vor putea stinge luminile din casă chiar de pe ecranul frigiderului.
• Divertisment conectat: Datorită boxelor integrate în frigiderul Family Hub, utilizatorii pot asculta muzica preferată sau pot viziona conținutul TV preferat de pe televizoarele Samsung Smart pe ecranul frigiderului și îl pot și conecta la boxele lor Bluetooth.

Depășirea limitelor în productivitatea mobilă și în tehnologia accesoriilor smart

La conferința de presă de la CES, Samsung a prezentat smartwatch-ul Gear S2 Classic Premium în două variante noi, Rose Gold și Platinum, oferind același design clasic, atemporal. Aceste noi modele reprezintă angajamentul Samsung de a le oferi utilizatorilor o mai mare varietate a materialelor și diverse opțiuni pentru a-și exprima stilul personal, cu același design elegant, circular și specificații tehnice avansate.

Gear S2 este compatibil cu serviciul de plăți mobile Samsug Pay (disponibil in SUA din 2016) și va continua să se extindă pentru a fi compatibil cu dispozitivele ce rulează iOS, devenind astfel accesibil unui număr mai mare de utilizatori de smartphone-uri.

În plus, Samsung a lansat o nouă categorie de dispozitive mobile prin noua Galaxy TabPro S care integrează tehnologia Samsung și sistemul de operare Microsoft Windows 10 într-un dispozitiv premium de dimensiunile unei tablete. Utilizatorii pot beneficia acum de funcționalitatea unui laptop și de mobilitatea unei tablete, descoperind o nouă experiență a productivității mobile.

Având un design modern, Galaxy TabPro S a fost dezvoltată pentru a fi transportată cu ușurință întreaga zi. O tastatură de dimensiuni normale a fost integrată într-o husă ce acoperă tabletă și îi oferă suport, pentru cea mai bună experiență de vizualizare a ecranului din orice unghi, în orice circumstanțe.

Galaxy TabPro S integrează tehnologia avansată Samsung și rulează sistemul de operare Windows 10, oferindu-le utilizatorilor primul ecran Super AMOLED pentru Windows, dar și alte specificații tehnice avansate, printre care funcția de încărcare rapidă pentru o autonomie a bateriei de până la 10,5 ore. De asemenea, tableta este compatibilă cu adaptor multiport și Bluetooth Pen pentru productivitate îmbunătățită.

Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați news.samsung.com/global/samsung-electronics-showcases-innovations-that-transform-peoples-lives-at-ces-2016.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.