Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Certificare internaţională de prestigiu pentru BitDefender

Doar 2 produse de securitate din lume au reuşit această performanţă

BitDefender, divizia de securitate a datelor din cadrul companiei româneşti SOFTWIN, anunţă obţinerea certificării Checkmark PC Firewall pentru produsul BitDefender 9 Internet Security.  Recunoaşterea a fost acordată de către organizaţia britanică West Coast Labs, în urma unui test considerat de specialişti printre cele mai dure din lume. Doar două soluţii de securitate a datelor au obţinut certificări pentru acest nivel de protecţie.

Checkmark PC Firewall atestă capacitatea BitDefender de a oferi protecţie absolută împotriva atacurilor din exterior asupra unei reţele informatice. 

Richard Thomas, Test Engineer la West Coast Labs declară: ”Ceea ce este de apreciat la soluţia BitDefender este nivelul de securitate furnizat de setările iniţiale. Din testele noastre a reieşit că acestea au fost de ajuns pentru a bloca încercările de acces şi a menţine utilizatorul în siguranţă, fără a necesita cunoştinţe complexe de securitate din partea utilizatorilor.”

“Protecţia oferită de firewall-ul BitDefender, demonstrată de West Coast Labs, completează pe cea a modulelor antivirus şi antispyware. În condiţiile ameninţărilor informatice actuale, aceste protecţii au devenit indispensabile unui utilizator de calculator conectat la Internet”, a declarat Nicolae Şimon, BitDefender Product Marketing Manager.
BitDefender 9 Internet Security, vârful de lance al suitei BitDefender deţine acum toate certificările Checkmark pentru staţiile de lucru: Antivirus nivel 1 (pentru detecţie) Antivirus nivel 2 (pentru dezinfecţie), Troian, AntiSpyware Desktop şi PC Firewall, aceste certificări dovedind performanenţele tehnologiei dezvoltate de specialiştii români.

Despre West Coast Labs

West Coast Labs este o organizaţie independentă specializată în testarea şi validarea funcţionalităţii şi performanţei produselor şi serviciilor de securitate IT. WCL operează la nivel mondial, având o reputaţie deosebită în expertiza tehnică, servicii specializate de calitate şi certificări independente. Testele sunt efectuate ţinând cont de obiective şi criterii predefinite, desfăşurându-se printr-o metodologie structurată. www.westcoastlabs.org

Despre certificarea Checkmark

Deţinută de organizaţia West Coast Labs, Checkmark furnizează servicii superioare de testare şi certificare a tehnologiilor prin standarde independente, unanim acceptate în industrie, în ceea ce priveşte eficienţa şi performanţa soluţiilor de securitate. Fiind mai mult decât un test statistic de funcţionalitate, sistemul Checkmark este un proces proactiv care furnizează informaţii importante despre produse, certificări şi date referitoare la performaţă, venind în sprijinul procesului de evaluare a unei game largi de tehnologii. www.check-mark.com
 
Despre BitDefender™
BitDefender este o suită de peste 54 de soluţii pentru satisfacerea nevoilor de securitate ale mediului IT actual, oferind administrarea eficientă a ameninţărilor informatice pentru peste 41 de milioane de utilizatori individuali si din corporaţii, în mai mult de 100 de ţări.

Realizată pentru a oferi protecţie completă reţelelor şi sistemelor companiilor, gama de soluţii BitDefender cuprinde, pe lângă produse pentru protecţia antivirus, antispam, personal firewall şi soluţii de administrare a securităţii. De asemenea, echipa BitDefender oferă consultanţă organizaţiilor în realizarea şi stabilirea politicilor de securitate a datelor pentru reţelele de calculatoare.

BitDefender este o divizie a SOFTWIN SRL, al cărei sediu central se află în România, la Bucureşti. SOFTWIN are reprezentanţe externe în Germania, Marea Britanie, Spania şi SUA.

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.