dezvoltate de ADAMA rămâne ridicată pe perioada verii
În ciuda unei relative încetiniri înregistrate de segmentul imobiliar rezidenţial din România, vânzările de apartamente din proiectul Evocasa Selecta din Bucureşti, dezvoltat de ADAMA, îşi menţin nivelul pozitiv de creştere estimat de companie în planul anual de vânzări pentru 2008. Cu toate că perioada de vară este, în mod tradiţional, mai lentă din perspectiva vânzărilor, compania a semnat până în prezent contracte pentru 29 din cele 64 de apartamente disponibile, din care 9 unităţi au fost vândute doar în luna iulie.
Prima etapă de vânzări din cadrul proiectului Evocasa Selecta s-a încheiat iar compania urmează să înceapă vânzarea etajelor superioare. Potrivit estimărilor ADAMA, preţurile se vor majora cu 2,5% în viitorul apropiat, odată cu creşterea costurilor de construcţie ale clădirii.
“Se estimează că economia românească va înregistra o evoluţie de minim 6% în 2008, continuând tendinţa de creştere a pieţei din ultimii ani. Această dinamică economică are un impact direct asupra standardului de viaţă al românilor, reflectându-se şi într-o creştere a cererii de locuinţe noi. În acest context, estimăm că încetinirea recentă a pieţei rezidenţiale este în mare măsură de natură psihologică şi se va încheia curând, cererea revenind la nivelul normal. Concomitent, preţurile locuinţelor noi vor urca datorită creşterii costurilor de construcţie”, a declarat Dl. Uri Lancry, Director de Marketing şi Vânzări, ADAMA.
Evocasa Selecta este proiectul rezidenţial port-drapel al ADAMA pe piaţa românească, situat în inima Bucureştiului. Clădirea de 10 etaje va include 79 de apartamente de lux cu 2, 3 şi 4 camere şi spaţii comerciale la parter şi mezanin, fiind situată pe Bulevardul Ferdinand, aproape de Foişorul de Foc. Design-ul întregului proiect se bazează pe un concept unic şi atrăgător, care îmbină elemente din arhitectura clădirilor istorice învecinate cu abordările moderne ce definesc etajele superioare. Clădirea este locaţia perfectă pentru oameni de afaceri sau pentru cei care îşi doresc o locuinţă într-o zonă centrală, de lux.
ADAMA a înregistrat succese în vânzările lunilor iunie şi iulie şi la alte două proiecte rezidenţiale dezvoltate în Ploieşti – Evocasa Orizont – şi Braşov – Evocasa Viva. Estimările arată că, în aceasta perioadă din an, majoritatea celor care cumpără apartamente noi în proiectele rezidenţiale sunt cei care muncesc în străinătate şi s-au întors acum în România.
{mosloadposition user10}