Duminică, 25 martie, de la ora 9.07, la Radio Romania Actualităţi, Teatrul Naţional radiofonic pentru copii vă invită să ascultaţi, în premieră „Cerbul de aur’’ scenariu radiofonic de Gavriil Pinte, după un basm cules, în secolul al XIX-lea, de Dumitru Stăncescu. În toate rolurile: Dora Ortelecan Dumitrescu.
Audiţia cu public a spectacolului radiofonic va avea loc, luni, 26 martie, de la ora 11.00 la clubul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei.
„Biblioteca pentru toţi” este, poate, cel mai important, mai longeviv şi mai cunoscut proiect editorial din spaţiul nostru cultural, care a dăruit cititorilor posibilitatea întâlnirii cu operele clasicilor literaturii româneşti şi universale. Peste numele fondatorilor acestei monumentale colecţii s-a aşternut însă, pe nedrept, uitarea.
Era 1 martie 1895, când doi intelectuali din Muntenia , tineri şi entuziaşti, puneau bazele „Bibliotecii pentru toţi”. Numele lor erau Dumitru Stăncescu şi Carol Muller. La acea dată, Dumitru Stăncescu, publicist, scriitor, editor şi nu, în ultimul rând, culegător de folclor, nu avea decat 29 ani. După debutul din revista ”Literatorul”, sub directoratul lui Alexandru Macedonski, debut salutat unanim de reprezentanţii de marcă ai slovei româneşti, Dumitru Stăncescu publicase snoave, basme, istorisiri şi traduceri în periodice, devenind un nume sonor în peisajul cultural al vremii. Atenţia colegilor de breaslă a fost atrasă însă, cu precădere, de basmele culese de tânărul scriitor, basme de o mare expresivitate, trancrise în modul cel mai fidel cu putinţă şi care păstrau nealterate dimensiunea oralităţii, concizia şi claritatea proprii povestitorilor din Muntenia, după cum afirma profesorul Iordan Datcu. Şi tot domnia sa, continua: „Colecţia clasică de basme populare a lui Dumitru Stăncescu, tipărită în şapte cărţi şi însumand 57 de poveşti, (…) constituie un moment de seamă în istoria culegerii prozei noastre populare, comparabil doar cu acela reprezentat de Petre Ispirescu”.
Basme culese din popor, 1885, Basme culese din gura poporului, 1892, Snoave sau glume populare 1893, volum urmat în acelaşi an de Cerbul de aur şi alte basme pentru copii sunt doar câteva dintre culegerile de poveşti populare, purtând pe copertă numele lui Dumitru Stăncescu. Din tezaurul inestimabil dăruit literaturii romane de ilustrul folclorist, Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii a ales, realizat şi va prezenta, în premieră, spectacolul „Cerbul de aur”. Scenariul şi regia artistică sunt semnate de Gavriil Pinte.
Spectacolul radiofonic, încărcat de semne şi simboluri, reconstruieşte atât de dorita Ţară de nicăieri, un tărâm de dincolo şi dincoace deopotrivă, în care realul şi fabulosul coexistă şi convieţuiesc în modul cel mai firesc cu putinţă, recreând o dimensiune excepţională a spiritualităţii româneşti: comunicarea omului cu tainele universului. În viziunea regizorală a lui Gavriil Pinte, actriţa Dora Ortelecan Dumitrescu dă încă o dată măsura talentului său excepţional, interpretând toate rolurile, care cuprind o paletă foarte largă, de la eroii principali, surprinsi în evoluţia lor – de la copilărie la adolescenţă şi tinereţe, şi până la numeroasele personaje din planul secundar, care întregesc şi îmbogăţesc povestea.
În decorul sonor semnat de Patricia Prundea şi tehnic, realizat de inginer Iulian Iancu, spectacolul radiofonic „Cerbul de aur” vă va dărui, sperăm, bucuria reîntâlnirii cu spaţiul privilegiat al Basmului, dar făcut deopotrivă celor mai mici dar şi celor mai mari ascultători.
Din echipa de realizatori mai fac parte: Monica Wilhelm, Radu Verdeş şi Bogdan Golovei – regizori de montaj, Milica Creiniceanu, regizor de studio şi Irina Soare, redactor şi coordonator de proiect.