În data de 21 martie, Bogdan Micu, cel care a fost desemnat Best Agent de către CENTURY 21 România, va pleca la Las Vegas, împreună cu Cătălin Scripcaru, Preşedintele companiei, pentru a participa la Convenţia Internaţională CENTURY 21®.
O dată pe an, CENTURY 21 România desemnează cel mai bun agent, în urma unei evaluări bazată pe performanţele obţinute şi respectarea codului etic impus de reţeaua globală CENTURY 21®. “Sistemul CENTURY 21® recunoaşte şi premiază constant agenţii imobiliari de succes oferindu-le atât oportunităţi de dezvoltare profesională şi personală cât şi un cadru favorabil networking-ului. Considerăm că performanţa trebuie încurajată şi, din acest motiv, motivarea agenţilor care livrează servicii de înaltă calitate este un aspect extrem de important în strategia noastră de retenţie a personalului.”, a declarat Cătălin Scripcaru, Preşedinte CENTURY 21 România.
Bogdan Micu, agent CENTURY 21 Titan Park, a câştigat anul acesta titlul de “Best Agent”. Deşi lucrează de mai puţin de un an în cadrul companiei, iar acesta este primul său job, valoarea tranzacţiilor încheiate de către Bogdan şi numărul impresionant de contracte de reprezentare pe care l-a înregistrat, l-au propulsat în fruntea clasamentului CENTURY 21 România. “Mă văd activând in domeniul imobiliar mult timp de acum înainte. Este o meserie care se potriveşte perfect personalităţii mele iar reţeaua CENTURY 21® este mediul ideal în care mă pot dezvolta, având la dispoziţie instrumente unice pe piaţa din România precum certificatele de evaluare şi analiza comparativă.”, a declarat Bogdan Micu, agent CENTURY 21 Titan Park.
Acest titlu îi aduce, pe lângă recunoaşterea în cadrul reţelei CENTURY 21 România, o oportunitate unică. “Pentru a răsplăti performanţele celui mai bun agent al nostru, îi oferim şansa de a participa la Convenţia Internaţională CENTURY 21®, care va avea loc între 21-24 martie, la Las Vegas.”, a completat Cătălin Scripcaru. Evenimentul este recunoscut pentru expertiza valoroasă pe care o aduce în atenţia participanţilor, speakerii inspiraţionali şi posibilitatea de a interacţiona cu profesionişti din domeniul imobiliar. Anul acesta, în cadrul Convenţiei Internaţionale CENTURY 21® se va sărbători şi împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea reţelei, prilej cu care unii dintre cei mai renumiţi membri ai CENTURY 21® vor ţine sesiuni speciale de training pentru participanţi.
Cei care sunt interesati de o carieră în cadrul celei mai puternice reţele din domeniul imobiliar la nivel mondial sunt aşteptaţi pe 15 şi 16 martie la “Zilele Carierei în Imobiliare”, târgul de job-uri organizat bianual de către CENTURY 21 România. Evenimentul se va desfăşura în clădirea Belvedere (Str. Baba Novac 19A), la etajul 12, între orele 9.00 şi 17.00.