a cataractei cu Femto-Laserul
În perioada 20-24 iunie 2013, doctorii Cristian şi Ozana Moraru de la Centrul oftalmologic Oculus au participat, la Verona (Italia), la primul congres european de Femto-cataracta, respectiv operația cataractei cu Femto-Laserul. Acesta este cel mai complet şi avansat laser de chirurgie a cataractei, tehnologie de ultimă generaţie folosită, începând din acest an, pentru prima dată în România şi în Europa de Est, la clinica Oculus din Bucureşti.
Tematica congresului a fost structurată pe trei paneluri: un panel de prezentări ştiinţifice de chirurgie refractivă efectuată cu ajutorul Femto-Laserului; un al doilea panel, dedicat special operaţiei de cataractă cu Femto-Laserul, urmat de un ultim panel, o sesiune de operaţii live cu acest tip de laser.
Principalul avantaj oferit de Femto-Laser este precizia microscopică cu care realizează prima şi cea mai importantă parte a operaţiei, de la realizarea inciziilor la fragmentarea cristalinului "bolnav", până la centrarea perfectă a locului pe unde se va implanta cristalinul artificial. Datorită acestui tip de laser, inciziile se cicatrizează foarte rapid, fără disconfort, recuperarea vizuală având loc aproape instantaneu după operație. Riscurile intra- şi post-operatorii sunt reduse la minimum.
Evenimentul de la Verona a atras aproximativ 300 de participanţi, specialişti din întreaga Europa asistând la simpozioane şi prezentări științifice pe aceste teme.
De menţionat că şi apropiatul Congres al Societăţii Române de Cataractă şi Chirurgie Refractivă, ce va avea loc la Bucureşti, în zilele de 5-7 septembrie 2013, va conţine un simpozion dedicat operaţiei de cataractă cu Femto-Laserul, inclusiv o sesiune de chirurgie live pe această temă, care va fi găzduită de Centrul oftalmologic Oculus.
De asemenea, şi al 31-lea congres al Societății Europene de Cataractă si Chirurgie Refractivă (ESCRS), de la Amsterdam-Olanda, din 5-8 octombrie 2013, va găzdui o importantă sesiune de operaţii oftalmologice cu Femto-Laserul, tot în regim live, unde dr. Ozana Moraru a fost invitată sa participe ca operator chirurg, alături de alţi cinci colegi din întreaga lume, reputați chirurgi oftalmologi. Începând din anul 2011, doctorul Ozana Moraru este şi reprezentantul României şi al Europei de Est în boardul ESCRS.
“Invitarea Centrului oftalmologic Oculus la Verona se datorează faptului că a fost primul din România şi Europa de Est care a introdus Femto-Laserul încă de la începutul acestui an, România situându-se astfel printre ţările aflate în avangarda tehnologică a chirurgiei refractive si de pol anterior din întreaga lume. Schimbul de experienţă avut la Verona, precum şi seminariile şi prezentările unora dintre cei mai reputați specialiști în domeniul chirurgiei refractive a cataractei ne sunt foarte utile şi ne ajută să implementăm şi în România beneficiile majore ale acestui dispozitiv de ultimă generaţie”, a declarat dr. Ozana Moraru.