Centrul Medical Sanconfind a înregistrat afaceri cu aproximativ 5% mai mari după primele șase luni din 2022. Cel mai mare spital privat din Prahova a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 4,8 milioane de euro oferind servicii medicale complete pacienților din regiune, dar și din zonele limitrofe județului. Sanconfind Câmpina crește organic de la an la an grație investițiilor constante în personal și în tehnologie medicală, dar și etichetei de spital sigur și curat, obiectiv pe care personalul medical și managementul au pus un accent deosebit.
În Sanconfind Câmpina funcționează 4 săli de operații utilate pentru intervenții chirurgicale complexe, chirurgie clasică și laparoscopică, spitalul însă așteaptă doctori chirurgi noi care să se alăture personalului medical actual.
Investiții de aproximativ 25 milioane de euro în spital și echipamentele medicale
”Investițiile noastre din ultimii ani au reușit să deschidă ușa spitalului pentru pacienți din afara Prahovei, acum putem primi medici și pacienți noi pentru că avem capacitatea să funcționăm la o cadență mai mare.
Investițiile noastre de 10 milioane de euro în echipamentele medicale fac din zona de chirurgie a Sanconfind una în care medicii vor să-și aducă pacienții să-i opereze. Este deja un lucru evident, la noi se operează la standarde de invidiat oriunde în lume, iar medici care își doresc performanță trebuie să vină aici” declară Ioan Simion, antreprenor și proprietar Centru Medical Sanconfind Câmpina.
Peste 200 de cadre medicale lucrau la final de septembrie în spital, Sanconfind devenind astfel un loc dedicat sănătății, important pentru întreaga Vale a Prahovei. Zona de ambulatoriu atrage anual mii de pacienți din zonă sau dinspre București spre Brașov, incluzând aici municipiul Ploiești.
”Din București până la Câmpina se ajunge într-o oră și 20 de minute, acesta este motivul pentru care spitalul este atrăgător și pentru pacienții din capitală, maternitatea Sanconfind fiind un exemplu în acest sens, cu sutele de copii născuți aici în 2022” spune Simion.
Un flux important în Sanconfind îl reprezintă Baza de Recuperare și Balneoterapie. Aici sunt tratați anual mii de pacienți cu boli neurologice, cardiovasculare, reumatice, ortopedice, copii și adulți, precum și sportivii care au nevoie de programe de recuperare după accidentări.
”Personalul medical beneficiază și aici de toate resursele de care are nevoie. Copiii, bătrânii sau sportivii care au nevoie de recuperare au la dispoziție echipamente medicale de sute de mii de euro, vârf de tehnologie, dar și de minunile naturale ale României, adică apă sărată din subsolul zonei Câmpina și nămolul adus din lacul Techirghiol” spune antreprenorul.