tratament copiilor abuzaţi
Când cuvântul “acasă” trezeşte, în mintea unui copil, amintiri dintre cele mai traumatizante, iar familia este însăşi sursa suferinţei, asistenţa psihologică specializată rămâne singura cale de a alina răni adânci şi de a reda încrederea în viitor. Aceasta este misiunea Centrului de Consiliere şi Terapie pentru Copil şi Familie din cadrul FICF, un serviciu psihoterapeutic gratuit şi confidenţial, de care beneficiază sute de copii şi adolescenţi victime ale abuzurilor în familie.
În cadrul Fundaţiei Internaţionale pentru Copil şi Familie din Bucureşti, cu sediul pe strada Occidentului nr. 44, sector 1, Bucureşti, funcţionează, de la sfârşitul anului 1999, Centrul de Consiliere şi Terapie pentru Copil şi Familie. Disponibil în mod gratuit întregii comunităţi locale, Centrul are misiunea de a sprijini, prin asistenţă psihologică şi socială, copiii şi adolescenţii abuzaţi fizic, emoţional, sexual şi familiile în dificultate, de a ameliora traumele psihice şi fizice suferite de aceştia în trecut sau în prezent şi de a facilita un mediu familial propice dezvoltării copilului.
În cadrul Centrului de Consiliere şi Terapie pentru Copil şi Familie al FICF, în fiecare an, 200-300 de copii şi adulţi beneficiază de servicii sociale şi psihologice specializate: evaluare psihologică a copilului sau adolescentului, psihoterapie de grup cu mediere artistică pentru copii şi adolescenţi, consiliere şi psihoterapie individuală în care copiii exprimă, prin joc, desen sau cuvânt ceea ce în interior nu pot înţelege şi accepta.
Datorită finanţării oferite de United Way România, centrul îşi poate continua activitatea şi în 2008, oferind astfel beneficiarilor sprijinul necesar. Copiii care au suferit abuzuri în familie şi doresc sprijinul unui psiholog sau al unui asistent social, precum şi parintii copiilor se pot adresa pentru o programare la numărul de telefon 021 / 310.89.06, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00. Serviciile Centrului sunt gratuite şi confidenţiale.
{mosloadposition user10}