În 28 iunie 2012 se împlinesc 100 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi dirijori ai lumii: românul Sergiu Celibidache.
Cu această ocazie, chiar în 28 iunie, între orele 10.00 şi 19.00, Radio România Muzical a programat 9 ore cu şi despre Sergiu Celibidache: vor putea fi ascultate înregistrările realizate de celebrul dirijor la pupitrul importantelor orchestre cu care a colaborat, dar şi fragmente din interviurile cu Sergiu Celibidache şi declaraţii ale celor care l-au cunoscut şi au colaborat cu Sergiu Celibidache.
Între cele aproape 600 minute de muzică se regăsesc înregistrări realizate de Sergiu Celibidache alături de Orchestra Filarmonicii din Berlin, al cărei dirijor principal a fost între 1945 şi 1952, cu Orchestra Radiodifuziunii Suedeze (i-a fost dirijor principal între 1965 – 1971), cu Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart cu care a colaborat între 1971-1977 şi, bineînţeles, cu Orchestra Filarmonicii din München, orchestra sa de suflet, pe care a condus-o între 1977 şi 1996, adică până la finalul vieţii sale.
Nu lipsesc nici piese înregistrate în timpul legendarelor concerte susţinute de Sergiu Celibidache la Ateneul Român din Bucureşti, unele, realizate în anii şaptezeci, în compania Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, altele, realizate în februarie 1990 alături de Orchestra Filarmonicii din München, cu care a venit imediat după Revoluţia din decembrie 1989, într-un gest de solidaritate cu o Românie greu încercată.
În cadrul celor 9 ore de emisie, pot fi ascultate fragmente din interviurile acordate de Sergiu Celibidache de-a lungul timpului, un interviu recent cu actualul intendant al Orchestrei Filarmonicii din München, mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Sergiu Celibidache şi au colaborat cu el, printre ei: Dan Grigore, Cristian Mandeal, Aurelian Octav Popa.
Cele trei tronsoane orare ale Zilei Celibidache la Radio România Muzical (10.00-13.00, 13.15-16.00, 16.05-19.00) sunt realizate de Anca Ioana Andriescu, Maria Monica Bojin şi Dan Ghineraru. Programul complet al Zilei Celibidache la Radio România Muzical poate fi consultat pe site-ul www.romania-muzical.ro.
Pe tot parcursul verii 2012, Radio România Muzical difuzează şi emisiunea „Centenar Sergiu Celibidache”, duminica, în intervalul orar 16.05-17.55. Ozana Ungureanu propune cele mai importante înregistrări lăsate de dirijorul Sergiu Celibidache.