cu participarea Corului Naţional de Cameră MADRIGAL şi a actriţei RODICA MANDACHE
În organizarea Institutului Cultural Român continuă, la Berlin, seria de evenimente dedicate Centenarului morţii marelui scriitor român ION LUCA CARAGIALE.
Corul Naţional de Cameră MADRIGAL dirijat de Voicu Popescu susţine un concert la Admiralspalast – Berlin ,vineri 8 iunie 2012 de la ora 20.00 prezentând publicului german şi diasporei româneşti madrigale renascentiste, corale de J.S.Bach, lucrări de George Enescu, Franz Schoggl, Filotei Monahul, Ghe. Bazavan, Ghe. Danga şi Mihai Moldovan. Muzica corală se va armoniza în acest spectacol, cu savoarea şi mesajul celor patru momente literare susţinute de remarcabila actriţă Rodica Mandache, momente intitulate:
„Portretul lui nenea Iancu”
„Doamnele domnului Caragiale… Miţa ,Veta, Ziţa”
„Criză teribilă, mon cher!”
„Zi-le oameni şi dă-le pace!”
Acest spectacol muzical-literar marchează valoarea moştenirii culturale lăsate românilor de genialul Ion Luca Caragiale cel care şi-a petrecut ultimii 8 ani de viaţă în oraşul Berlin.