Românii sunt amatori de mașini puternice, mașini mari de familie care asigură confort ridicat. Potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor în prima jumătate a anului 2020 piaţa auto a avut de suferit drastic.
Înmatriculările au scăzut cu aproximativ 38% în cazul autoturismelor noi şi cu 19% în cazul celor rulate. Faţă de alţi ani, românii sunt mai precauţi, în special când achiziţionează maşini la mâna a doua, solicitând informaţii legate de istoricul autoturismului, astfel pagini precum https://www.carvertical.com/ro/ sunt tot mai accesate.
Ce maşini noi preferă românii
Pe parte de autoturisme noi, marca preferată rămâne Dacia. În prima jumătate a anului s-au vândut peste 14.500 de autoturisme noi. Aproximativ o treime dintre vânzări realizându-se în luna iunie. Chiar dacă numărul de maşini noi vândute a fost cu aproximativ 30% mai mic faţă de aceeași perioadă a anului trecut, Dacia încă are 29% din totalul pieţei. Locul doi este ocupat de Volkswagen cu aproximativ 3900 de unităţi vândute în prima parte a anului.
Pandemia a afectat puternic şi brandul german, vânzările fiind cu 21% mai mici faţă de aceeași perioadă a lui 2019. Chiar şi aşa Volkswagen încă are o cotă de 8% din piaţă şi rămâne în topul preferinţelor românilor. Skoda încă are popularitate ridicată în rândul românilor, ocupând un merituos loc trei cu peste 3870 de unităţi vândute în prima parte a anului.
Renault Ocupă locul al patrulea, grupul francez reuşind chiar şi în timp de pandemie să vândă 3659 de autoturisme. În cazul acestora scăderea a fost de aproape 40% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Pe locul 5 în topul preferinţelor se afla Hyundai cu aproximativ 3494 autoturisme vândute în primul semestru. Cu aceste cifre compania coreeana a înregistrat creştere, faţă de perioada similară a anului trecut. Se poate observa că pandemia a fost prietenoasă, Hyundai înregistrând o creştere de 3.2%.
Care sunt mărcile second-hand populare în 2020
Potrivit DRPCIV nu s-au observat modificări mari pe partea mărcilor înregistrate. Ca şi în cazul autoturismelor noi, şi în cazul celor second-hand vânzările au înregistrat scăderi importante. Acestea au fost puse pe seama Pandemiei şi a granițelor închise. În topul preferinţelor rămâne Volkswagen cu aproximativ 52.459 unităţi înmatriculate până la 1 iunie 2020.
În topul preferinţelor românilor rămân şi celelalte mărci nemţeşti BMW şi Audi, cu 21.661 respectiv 21.232 unităţi înmatriculate. Numărul de maşini rulate tranzacționat a fost mai mic faţă de aceeași perioadă anului precedent, cu aproximativ 15%.
În top 5 rămân şi Ford şi Opel, însă aceste branduri au suferit scăderi mult mai mari faţă de mărcile nemţeşti.
Şi pe partea de motorizare, lucrurile s-au schimbat puţin faţă de anii precedenţi. În 2020 cei mai mulţi dintre cumpărători au ales benzina. În 2019 erau mai căutate maşinile cu motorizare diesel, însă anul acesta românii au manifestat interes pentru cele cu benzină.
Se pare că femeile preferă maşinile mici, uşor de condus, uşor de parcat, cu valoare medie de 5000 euro, pe când bărbaţii le prefera pe cele mari, cu valoare medie de 10000 euro. Anul acesta cumpărătorii care au ales maşini rulate, au acordat un plus de atenţie siguranţei. Paginile precum https://myfreevin.com/ care furnizează rapoarte cu privire la istoricul autoturismului sunt accesate mai des faţă de anii precedenţi. Dacă în trecut aspectul autoturismului şi informaţiile furnizate de vânzător erau suficiente pentru realizarea tranzacţiei, lucrurile par să fie diferite. Romanii sunt mai precauţi şi verifică independent autoturismele pe care doresc să le achiziţioneze.
Sursa foto