- Cea mai lungă rută europeană din rețeaua FlixBus conectează orașele București și Bordeaux pe o distanță de 3 173,14 km.
- În timpul sezonului de vară, Flix oferă peste 2.000 de destinații în Europa.
- Cele mai importante cinci destinații din Europa pentru sezonul de vară în rețeaua FlixBus: Berlin, Paris, Praga, Bruxelles și Lisabona.
Cu ocazia Zilei Europei, FlixBus, furnizorul global de servicii de mobilitate accesibile și sustenabile, dezvăluie care sunt cele mai populare destinații pentru călătoriile cu autocarul. În 2022, peste 38 de milioane de pasageri au folosit FlixBus și FlixTrain pentru a călători în Europa cu un impact redus asupra mediului înconjurător.
FlixBus deservește peste 2.000 de destinații în Europa în timpul sezonului estival. Această varietate permite călătorilor să experimenteze diferite părți ale Europei, de la orașe pline de viață la peisaje naturale. Cea mai lungă rută europeană din rețeaua FlixBus se întinde pe 3.173,14 km și conectează orașele București și Bordeaux.
Dintre aceste 2.000 de destinații, FlixBus a alcătuit o listă cu cele mai populare cinci destinații europene pe care să le vizitați în luna mai, pentru a sărbători Ziua Europei.
Cele mai populare destinații din Europa în funcție de cel mai mare număr de pasageri*.
1. Berlin (2,1 milioane de pasageri) – Cufundați-vă în energia cosmopolită a celei mai cool capitale europene
Cu peste 2,1 milioane de pasageri care au ales Flix în 2022 pentru a călători în Berlin, capitala Germaniei ocupă primul loc. Nu este de mirare de ce Berlinul continuă să atragă milioane de vizitatori în fiecare an: natura sa cosmopolită a transformat orașul într-o destinație ideală pentru iubitorii de istorie, artă contemporană, muzică electronică și restaurante speciale. Nu ratați să vizitați cea mai extinsă galerie în aer liber din lume, situată pe locul fostului Zid al Berlinului: East Side Gallery. Pasagerii pot ajunge cu autocarele FlixBus în Berlin din 366 de orașe din Europa.
2. Paris (2 milioane de pasageri) – Răsfățați-vă cu o multitudine de locuri romantice și cu priveliști pline de farmec
“Parisul este întotdeauna o idee bună” – o zicală pe care o auzim adesea. Cu aproape 2 milioane de pasageri FlixBus care au călătorit anul trecut în “Orașul iubirii”, pare că această zicală cât se poate de adevărată. Plimbați-vă pe străzile frumos amenajate, mărginite de fațade superbe, vizitați muzeele Luvru sau Musee d’Orsay, sau pur și simplu luați o baghetă și o sticlă de vin bun pentru a vă relaxa în timp ce vă bucurați de priveliștile superbe ale Senei.
Sfatul nostru: Dacă sunteți un împătimit al artei, asigurați-vă că vă acordați suficient timp pentru a vedea Muzeul Luvru, deoarece ar fi nevoie de 200 de zile pentru a vedea fiecare operă de artă de acolo. În Paris se poate ajunge direct cu FlixBus din peste 360 de orașe din Europa.
3. Praga (1,2 milioane de pasageri) – Explorați arhitectura medievală în orașul celor o sută de turnuri
Cu străzile sinuoase pietruite, turlele înalte și podurile impresionante, Praga a atras aproximativ 1,2 milioane de pasageri Flix în 2022. Centrul său istoric a fost desemnat sit al patrimoniului mondial; fosta capitală a Boemiei nu trebuie să se străduiască prea mult pentru a-și fascina vizitatorii. Prindeți apusul de soare pe Podul Charles, urcați la Castelul și nu uitați să savurați o bere cehă. Sunteți pasionați de astrologie? Ceasul astronomic de 600 de ani, încă în funcțiune, de pe Primăria Veche, este cel mai vechi de acest fel din lume. Aflată în inima Europei, Praga poate fi accesată direct din 344 de orașe din Europa cu autocarele FlixBus.
4. Bruxelles (800.000 de pasageri) – Birocrație europeană și cea mai bună ciocolată
B este pentru bere, birocrație și Bruxelles! Casa multora dintre instituțiile Uniunii Europene, capitala de facto a Europei a fost aleasă ca destinație de 800.000 de călători FlixBus. Acest oraș este special pe lista noastră: în onoarea Zilei Europei, pe 9 mai, instituțiile europene din Bruxelles își vor deschide porțile pentru public. Orașul a fost numit “Capitala mondială a ciocolatei” și are peste 2.000 de magazine de ciocolată. Puteți descoperi farmecul Bruxelles-ului cu rutele directe operate de Flix din 176 de destinații din Europa.
5. Lisabona (750.000 de pasageri) – Vizitați locul unde Atlanticul întâlnește Europa continentală
Cea mai vestică capitală a Europei vă va întâmpina cu un plăcut “Ola!”. Situată între Oceanul Atlantic și râul Tagus, Lisabona a fost ultima oprire pe itinerariul a aproximativ 750.000 de pasageri Flix anul trecut. Cu cartierele sale pitorești, plajele aurii, priveliștile de neuitat și mâncarea incredibilă – ce nu este de îndrăgit pentru o escapadă de vară? Descoperiți o istorie bogată: Lisabona este cel mai vechi oraș din Europa de Vest, precedând cu secole alte orașe mari precum Londra, Paris și Roma. Lisabona este conectată direct cu alte 93 de orașe europene prin intermediul autocarelor FlixBus.
**Date interne Flix, 2022