Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cele mai populare cărți ale editurilor Nemira și Nemi la Bookfest 2017

Editura Nemira logo

Editura Nemira a fost prezentă la Bookfest 2017 cu peste 600 de titluri din 12 colecții și o mulțime de noutăți pregătite special pentru târg.

Cele mai populare și bine vândute cărți ale editurii Nemira sunt:
editura-nemira-logo1. Povestea vieții tale, de Ted Chiang (colecția Nautilus SF): o carte de povestiri care a primit cele mai importante premii pentru literatura SF și o scriitură care combină fericit știința, filosofia și ficțiunea. Povestirea care dă titlul volumului a fost ecranizată anul trecut în filmul Arrival.

2. Supraviețuitorii, de Bear Grylls – un nou volum scris de faimosul aventurier Bear Grylls care cuprinde poveștile extraordinare de supraviețuire ale unor exploratori, soldați sau spioni, povești inspiraționale despre curaj și voință.

3. În spatele blocului, de Mara Wagner (colecția Cuaernar) – romanul de debut al Marei Wagner este povestea copiilor din anii 80, pentru care în spatele blocului era o lume întreagă de jocuri, cutume și ritualuri de prietenie și, uneori, de iubire.

4. Soția plantatorului de ceai, de Dinah Jefferies (colecția Damen Tango) – O poveste pasionantă despre mistere și prejudecățo. care se petrece în exoticul și magicul Ceylon (Sri Lanka de azi).

5. Aleasa dragonului, de Naomi Novik (colecția Nautilus fantasy) – o poveste construită după temele și personajele din basmele fraților Grimm, ingenioasă și antrenantă, despre un Dragon malefic care cere sacrificii unui sat pașnic.

Cele mai bine vândute cărți ale editurii pentru copii Nemi

editura-nemi-logo
1. Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat, de Iulian Tănase, cu ilustrații de Alexia Udriște: un roman emoționant despre un tată și fiul său Sacha, de 4 ani, care transformă prin puterea imaginației lumea din jur într-o realitate fantastică, unde toate obiectele prind viață.

2. Enescu și hora razelor de soare, de Cristina Andone, cu ilustrații de Adriana și Sebastian Opriță : un nou titlu din seria Povești din pădurea muzicală, menit să-i familiarizeze pe cei mici cu muzica clasică prin povești și jocuri.

3. Vraja dorințelor, de Chris Colfer: primul volum din seria Tărâmul poveștilor începe aventurile a doi frați gemeni care descoperă că basmele sunt reale, iar personajele lor binecunoscute prin viață.

4. Cum să-ți dresezi dragonul, de Cressida Cowell: primul volum din seria ecranizată de Dreamworks în 3 filme, iubită de copiii din toată lumea.

5. Pete Motanul. Ador teneșii albi, de Eric Litwin, cu ilustrații de James Dean: o carte pentru copiii de peste 3 ani, plină de culori, muzică și învățăminte care să-i ajute pe cei mici să se distreze citind.

Anul acesta am înregistrat la târg o creștere a vânzărilor cu 35% față de anul precedent.

Le mulțumim cititorilor care ne-au vizitat standul și care au pariat pe “plăcerea lecturii”.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.