CENTURY 21 Romania, deţinătoarea francizei master pentru România a celei mai mari reţele de agenţii imobiliare la nivel global, a publicat un studiu de piaţă având ca scop estimarea accesibilităţii la o locuinţă a familiilor cu venituri medii din România.
Acest studiu a luat în considerare principalii factori ce influenţează accesibilitatea la o locuinţă: venitul net disponibil al unei familii, gradul de îndatorare, avansul minim cerut, dobânda medie şi durata standard la creditele ipotecare, precum şi evoluţia cursului de schimb. Astfel, pentru un credit ipotecar pe 30 de ani cu o dobânda de 9,5% p.a. şi un grad de îndatorare de maxim 50%, creditul ipotecar ce poate fi obţinut de o familie cu doi angajaţi ce au venituri medii, este de 28.300 EURO. Dacă ţinem cont de avansul standard solicitat de bănci de 25%, valoarea locuinţei pe care această familie şi-o permite nu depăşeşte 38.000 EURO.
Pentru familiile din Bucureşti, ce înregistrează venituri în medie cu o treime mai mari decât media pe ţară, valoarea locuinţelor accesibile se situează in jurul palierului de 50.000 EURO, nivel la care se înregistrează cea mai substanţială cerere latentă.
”Ne aşteptăm ca preţurile pe segmentul rezidenţial din Bucureşti să coboare sub nivelul de 50.000 de EURO, având in vedere atât criza internă imobiliară cât şi criza financiară importată din străinătate. Pentru apartamentele de 3 camere aceasta se traduce printr-un preţ mediu de 670 de EURO pe mp construit’’, declară Gabriel Alexandru, Vice Preşedinte CENTURY 21 Romania. ”Cei care îşi permit să achiziţioneze locuinţe mai scumpe sunt cei care lucrează în domeniul financiar, unde accesibilitatea medie se situează in jurul valorii de 170.000 EURO, precum şi cei ce lucrează în industria tutunului şi în transportul aerian, cu o accesibilitate medie de 130.000 de EURO”, a adăugat Dl. Alexandru.
Pe baza acestui studiu, CENTURY 21 Romania estimează că piaţa imobiliara îşi va continua tendinţa descrescătoare până în a doua parte a anului 2010 când este posibilă o stabilizare a preţurilor pe acest segment de piaţă.
’’Accesibilitatea la o locuinţă poate fi majorată artificial prin luarea în calcul a unor venituri ce nu au caracter permanent, minimizarea cheltuielilor lunare ale familiei dar şi prin promovarea unor oferte cu dobânzi promoţionale in primii ani de creditare, ce pot ascunde costul real al creditului şi expune băncile la un risc similar celui sub-prime’’, apreciază Dl. Gabriel Alexandru.
La realizarea studiului s-au utilizat date statistice publicate de Institutul Naţional de Statistică, Banca Naţională a României şi Comisia Naţională de Prognoză.
Mai multe informaţii privind acest studiu puteţi găsi accesând www.century21ro.com, secţiunea Informatii / Studii si Statistici sau accesând linkul de mai jos:
//www.century21ro.com/docs/March_2009_Housing_Affordability_Study_by_CENTURY_21_Romania.pdf
{mosloadposition user10}