Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cele mai moderne soluţii de finanţare pentru toate modelele BMW Group

new-bmw-750li-xdrive_finantare

Soluţiile de finanţare BMW Group asigură o gamă largă de pachete şi o libertate totală de alegere pentru a face achiziţia unui model BMW Group mai simplă ca niciodată. În parteneriat cu Unicredit Leasing România, BMW Financial Services şi MINI Financial Services asigură soluţii de finanţare pentru toate modelele BMW, MINI, BMW Motorrad – atât noi, cât şi rulate. Sunt disponibile soluţii deja consacrate, precum “Finanţarea cu dobândă zero”, în timp ce leasingul financiar cu valoare reziduală garantată, programul Select, câştigă tot mai mult teren în ultima perioadă, urmând tendinţele internaţionale.

Finanţarea cu valoare reziduală mare este un produs care s-a afirmat deja în pieţele din Vest, precum SUA, Germania, Franţa sau Mare Britanie, unde are deja un nivel de peste 50% din totalul pieţei de finanţare. În ultimele luni, ţări precum Cehia şi Polonia se orientează rapid către această soluţie.

new-bmw-750li-xdrive_finantare
În România, BMW Select şi MINI Select sunt singura soluţie de leasing financiar cu valoare reziduală garantată. Produsul a cunoscut o ascensiune importantă în ultima perioadă, odată cu pachetul Select 1%, disponibil pentru modelele BMW Seria 1, Seria 2, Seria 3, X1 şi gama MINI. Acesta asigură o valoare reziduală la un nivel fără precedent, de 64%, pentru o perioadă de finanţare de trei ani. BMW Select este disponibili şi pentru celelalte modele ale mărcii, inclusiv BMW i, cu un nivel al valorii reziduale de 50%.

Pentru primul trimestru 2017, nivelul de finanţări BMW Select a crescut de mai bine de două ori, de la o medie de aproximativ 3% din totalul finanţărilor BMW şi MINI, la un nivel de 8,5%. Cota creşte la peste 10% dacă este inclusă şi o flotă de 30 de modele MINI, una din cele mai importante achiziţii ale mărcii.

Programul Select deschide noi opţiuni pentru clienţii din România. Pe de o parte asigură o finanţare cu rate mici şi face modelele mai accesibile. Pe de alta, clientul plăteşte doar pentru utilizare, nu pentru achiziţie (costuri mai mici) şi are libertate de opţiuni la finalul perioadei de finanţare: returnează autovehiculul sau poate plăti sau refinanţa valoarea reziduală. În acelaşi timp, clientul poate beneficia de un autovehicul nou o dată la 3-4 ani.

Până acum, programul Select a convins clienţii interesaţi de modele compacte şi medii (cele mai căutate modele fiind MINI şi BMW Seria 3), asigurând o rată redusă. Clienţii din clasa superioară (cel mai căutat fiind BMW Seria 7) au optat pentru BMW Select pentru o valoare reziduală predictibilă şi costuri controlate. În acelaşi timp, BMW şi MINI Select s-au dovedit interesante atât pentru clienţi individuali, cât şi pentru achiziţii de flote comerciale. De altfel, cea mai mare flotă de MINI contractată anul trecut a folosit programul MINI Select. În acelaşi timp, jumătate din vânzările BMW i3 către clienţi individuali s-au făcut prin BMW Select.

“Interesul pentru leasing financiar cu valoare reziduală mare este în creştere. În ultima vreme am observat o rată de adoptare mare în pieţe apropiate de România – Cehia şi Polonia, în timp ce în state precum SUA, Marea Britanie, Germania sau Franţa este un model consacrat. Chiar dacă românii sunt tradiţional interesaţi de achiziţie, nu utilizare, am observat o creştere importantă a pachetelor BMW şi MINI Select în ultima vreme. Avem de partea noastră avantaje importante: libertate de alegere, costuri garantate, rate mai mici. Nu avem restricţiile leasingului financiar tradiţional, de a fi obligat să achiziţionezi automobilul la final, sau cele ale leasingului operaţional, unde trebuie returnat automobilul. Cu BMW şi MINI Select, clientul are la final de contract libertatea oricărei soluţii”, explică Ştefan Pricop, Manager BMW Financial Services România şi Bulgaria.

Primăvara acestui an a marcat lansarea 3asy Ride Select pentru BMW Motorrad. Pentru prima dată, o motocicletă beneficiază de o soluţie de finanţare competitivă, la nivelul pieţei auto. Pachetul urmăreşte toate elementele unui program complet de finanţare. Avansul a fost redus, în premieră, de la 33% la 20%. Cu o valoare reziduală garantată de până la 50%, clientul are, pentru prima dată, libertatea să aleagă la finalul perioadei între trei opţiuni: să plătească valoarea reziduală şi să intre în posesia motocicletei, să refinanţeze valoarea reziduală cu un nou leasing sau să returneze motocicleta fără a mai fi nevoie să plătească valoarea reziduală. Această soluţie vine şi cu beneficiul unei rate deosebit de mici. Dobânda este de asemenea competitivă, dobândă fixă de numai 3,99% pentru finanţare euro şi 4,99% pentru lei. Există, în premieră, şi posibilitatea unei achiziţii în 12 rate egale, fără dobândă şi cu valoare reziduală 1%, ca alternativă la finanţarea cu valoare reziduală 50%. Pentru un leasing pe o perioadă mai mare de 24 de luni, clienţii beneficiază de extinderea gratuită a perioadei de garanţie pe toată perioada contractului de leasing.

În colaborare cu Groupama, BMW Motorrad a creat şi cea mai competitivă ofertă de CASCO din piaţă. Cota anuală este de 5,9% pe an pentru opţiunea “Complet” şi 4,4% pentru opţiunea “Anotimpuri”. Cu absolvirea unui curs de siguranţă de la unul din cei doi traineri acreditaţi BMW Group (Rider Academy sau Ridex), cotele scad la 4,9%, respectiv 3,9% pe an – o valoare la nivelul celei din piaţa auto.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.