Meciul de handbal feminin Norvegia – România, din preliminariile Campionatului European 2016 şi a XVI-a ediţie a Cupei Europei la aruncări.
Duminică, 13 martie, de la ora 18.50, TVR 2 şi TVR HD transmit partida de handbal feminin Norvegia – România, din preliminariile Campionatului European 2016. În acest meci din preliminariile europene, România vrea revanşa în faţa Norvegiei, după înfrângerea dramatică de la Mondialele de handbal.
Cele două naţionale s-au mai întâlnit până acum de 59 de ori. Nordicele au câştigat de 32 de ori, în timp ce tricolorele s-au impus de doar 20 de ori, iar 7 partide s-au încheiat la egalitate. Meciul de la Stavanger este comentat de Dragoş Cojocaru
Televiziunea Română va transmite în acest an cele mai importante competiţii de handbal, turneul olimpic de la Rio dar şi Campionatul European feminin.
Sâmbătă, de la 14.25 şi duminică, de la 15.55 – TVR 2 şi TVR HD transmit în direct de la Arad cele mai importante momente de la cea de-a XVI-a ediţie a Cupei Europei la aruncări lungi, ediţia de iarnă, care se desfăşoară pentru prima dată la Arad, în 12 şi 13 martie. La acest eveniment atletic important şi-au anunţat prezenţa 372 de atleţi (de seniori şi tineret) din 37 de ţări europene, care vor concura la la patru probe de aruncări ce nu pot fi găzduite în sălile de atletism: disc, suliţă, ciocan şi greutate.
După cum a declarat preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Ion Sandu, România nu a mai găzduit o competiţie de un asemenea nivel din anul 1981, de la Universiada de la Bucureşti.
Transmisiunile TVR de la Arad sunt comentate de Monica Bucur şi Dragoş Bocanaciu.