Grupul Editorial ART mulțumește călduros miilor de cititori de toate vârstele care au trecut pragul Casei Editoriale ART în perioada 30 mai – 03 iunie, la cea de a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest 2018.
În noul spațiu de la Romexpo, Grupul Editorial ART și-a întâmpinat vizitatorii metamorfozat într-o casă cu cărți pentru toate tipurile de cititori, toate vârstele sau preferințele. Peste 1000 de titluri, dintre care mai bine de 70 de noutăți, au putut fi găsite în camerele Casei Editoriale Art corespunzând celor șase imprinturi dezvoltate până acum: Vlad și Cartea cu Genius, Arthur, Youngart, Grafic, Paladin și Art. Veranda casei a fost spațiul în care micii sau marii cititori s-au întâlnit cu autorii și ilustratorii români sau au participat la ateliere de lectură, ilustrație sau colaj.
Prima întâlnire a fost dedicată cărții câștigătoare a Trofeului Arthur (ediția a IV-a) – Cei trei măgăruși și cartea fermecată, despre care scriitorul Gabriel H. Decuble a mărturisit că și-a dorit să reprezinte o pledoarie pentru lectură. Ideea mea centrală a fost să readuc cartea în atenția copiilor de o anumită vârstă, 8-14 ani, astfel încât aceaștia să (re)găsească plăcerea de a citi.
Despre Domnul Papuzek, cartea de debut a lui Cornel Vlaiconi, un alt scriitor premiat la Trofeul Arthur, autorul și traducătorul Florin Bican și-a exprimt părerile astfel: Cu optimism am citit cartea și cu optimism am rămas. Se vede că este o carte nu atât scrisă, cât spusă, exersată pe viu. Este o lectură nu doar captivantă, ci și reconfortantă.
A treia întâlnire l-a avut în centrul atenției pe Fram, ursul polar, ilustrat de Dan Ungureanu într-o nouă ediție apărută la Editura Arthur. Despre cartea lui Cezar Petrescu, jurnalistul și prozatorul Cristian Teodorescu le-a spus copiilor: E o carte foarte frumoasă, iar ilustrațiile sunt mult mai ,,cu lipici” decât cele din prima ediție. Cred că va fi cartea pe care o veți ține minte toată viața, dacă o citiți acum.
Surprizele s-au ținut lanț, cumpărătorii fiind recompensați cu trolere colorate, afișe sau semne de carte cu personajele preferate. De asemenea, au fost prezente la stand și foarte multe cărți cu autograf sau box seturi atractive ale celor mai populare serii.
Topul celor mai căutate cărți ale Grupului Editorial ART la BOOKFEST 2018
Editura Vlad și Cartea cu Genius:
1. Cotoi cu pălărioi, Dr. Seuss (trad. Florin Bican)
2. O, ce frumos e în Panama!, Janosch (trad. Andreea Stănescu)
3. Peștele-curcubeu, Marcus Pfister (trad. Gabriel H. Decuble)
Editura Arthur
Locul 1
· Harry Potter și Prințul Semisânge, J.K. Rowling (trad. Alex Moldovan)
· Doctorul Aumădoare, Kornei Ciukovski (trad. Nic Iliescu)
Locul 2
· Cronicile din Narnia VII. Ultima bătălie, C.S. Lewis (trad. Irina Ornea, Radu Paraschivescu)
· Minunea în 365 de zile, R. J. Palacio (trad. Ioana Vâlcu)
Locul 3
· Fram, ursul polar, Cezar Petrescu, ilustrații de Dan Ungureanu
· Domnul Papuzek, Cornel Vlaiconi, ilustrații Irina Motroc (Trofeul Arthur ediția a V-a, premiul pentru secțiunea 8-14 ani)
· Cei trei măgăruși și cartea fermecată, Gabriel H. Decuble (Trofeul Arthur ediția a IV-a, Marele Premiu)
Editura Youngart
1. Iubirea care a rupt lumea în două, Emily Henry (trad. Laura Ciobanu)
2. Fata cu palton albastru, Monica Hesse (trad. Virgil Stanciu)
3. Diabolica, S.J. Kincaid (trad. Gabriel Tudorie)
Editura Grafic
1. Watchmen, Alan Moore, DaveGibbons (trad. Iulia Gorzo)
2. Marele Garfield #1, Jim Davis (miniGrafic, trad. Florentina Hojbotă)
3. Asterix și cosorul de aur, René Goscinny (miniGrafic, trad. Ioana Pârvulescu)
Editura Paladin
1. Carbon modificat, Richard K. Morgan (trad. Petru Iamandi)
2. Războiul lui Caliban, James Corey – volumul 2 din seria The Expanse (trad. Cezar Petrilă)
3. Helliconia. Primăvara, Brian Aldiss (traducere din limba engleză de Ștefan Ghidoveanu)
Editura Art
1. Scandalul, Fredrik Backman (musai, trad. Andreea Caleman)
2. Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani și ¼, Hendrik Groen (musai, trad. Gheorghe Nicolaescu)
3. Dicționar de idei primite de-a gata, Gustave Flaubert, ilustrații de Mircea Pop (Clasici ilustrați, trad. Irina Mavrodin)
Cărțile Grupului Editorial ART au avut prețuri speciale pe durata târgului. Campania de reduceri continuă online în perioada 05 – 11 iunie 2018 cu un discount de 20% la toate noutățile editoriale pe site-urile: www.editura-art.ro, www.editura-arthur.ro, www.carteacugenius.ro, www.editura-youngart.ro, www.grafic-art.ro, www.editura-paladin.ro.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio Tanănană, Scena9, Semne Bune, Bookaholic, Bookblog, Cărți cu colți
Parteneri: Asociația 7ARTE, Asociația Cu Alte Cuvinte, Clubul de Educație Alternativă, 3M România, Lactalis, Nestlé