● Livrările au totalizat, în august, 169.913 automobile, creştere de 2,7% ● În acest an, vânzările BMW Group au crescut cu 4,2%, la 1.571.467 de automobile ● Nou record de vânzări pentru BMW, MINI şi BMW Motorrad ● Vânzările de modele electrificate au crescut, în acest an, cu 67,0%, la 57.895 de unităţi ● BMW Seria 5 şi MINI Countryman PHEV au fost liderii vânzărilor de automobile electrificate în august ●
Bucureşti/München. August a înregistrat un nou record pentru vânzările BMW Group, cu livrări pe parcursul lunii care au totalizat 169.913 automobile, o creştere de 2,7% faţă de anul precedent. Pe parcursul primelor opt luni ale anului, compania a vândut mai multe automobile decât oricând altă dată în istoria sa, cu un total de 1.571.467 (+4,2%) de automobile livrate clienţilor din întreaga lume.
“Când am anunţat rezultatele din al doilea trimestru la începutul lunii august, am raportat încă un trimestru în cadrul obiectivului nostru privind profitul, iar profitabilitatea rămâne în continuare un accent clar”, a declarat Dr. Ian Robertson, membru al Consiliului de Administraţie şi responsabil pentru vânzări şi brand BMW. “În timp ce continuăm să ne confruntăm cu situaţii potrivnice pe mai multe pieţe-cheie şi am schimbat modelele BMW X3 şi BMW Seria 5 în China, am obţinut, totuşi, un nou nivel-record al vânzărilor pentru luna august. Cele nouă automobile electrificate continuă să se bucure de succes, cele mai noi două modele – variantele plug-in hybrid BMW Seria 5 şi MINI Countryman – atingând vânzări puternice”, a continuat el.
Vânzările globale de brand BMW au crescut, în luna august, cu 3,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cu un total de 146.926 de automobile livrate clienţilor. Vânzările mărcii pentru primele opt luni ale anului au fost, de asemenea, mai mari decât oricând, cu 1.338.475 de unităţi vândute, în creştere cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Multe modele din portofoliu au contribuit la aceste date-record. În ciuda schimbării actualului model BMW X3, familia BMW X continuă să fie un vector major de creştere, cu vânzările totale BMW X mai mari cu 13,9% (457.442 unităţi). BMW Seria 1 (121.415 / +10,1%) şi BMW Seria 7 (41.536 / +16,9%) au înregistrat, de asemenea, o creştere semnificativă. Totodată, în august, noul BMW Seria 5 a înregistrat o creştere de 50,7% (16.762 de automobile) pe pieţe, cu excepţia Chinei, acolo unde BMW Seria 5 se află în prezent în faza de schimbare a modelului.
August a fost, de asemenea, o lună-record pentru marca MINI, cu 22.736 de unităţi livrate clienţilor din întreaga lume, o creştere de 0,7% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În primele opt luni ale anului 2017, au fost vândute 230.925 automobile MINI, cu o creştere de 3,1% faţă de anul anterior. MINI Cabriolet (23.311 / +20,3%) a înregistrat o creştere foarte bună a vânzărilor în acest an, în timp ce noul MINI Countryman a fost principalul vector de creştere în august, vânzările crescând cu 43,6% (5.693 de unităţi) în această lună. În august, BMW Group a lansat primele imagini ale MINI Electric Concept, care ieri a avut premiera mondială la Salonul Auto de la Frankfurt.
Vânzările gamei de automobile electrificate a BMW Group – una fără egal – continuă să crească puternic. Un total de 57.895 de automobile BMW i, BMW iPerformance şi MINI electrificate au fost livrate clienţilor din întreaga lume de la începutul anului, o creştere de 67,0%. Cu un total de nouă automobile electrificate disponibile spre vânzare, de la BMW i3, trecând prin MINI Countryman, până la BMW Seria 7, BMW Group deţine o cotă de 11% din piaţa electrificată la nivel mondial, cu mult înaintea oricărui alt constructor auto tradiţional. În Europa, BMW Group are o cotă de piaţă de 21% (Sursa: IHS / POLK, 31 august 2017). Cele mai noi două apariţii în flota electrificată realizează deja vânzări semnificative: în august, noul BMW 530e a fost livrat către mai mult de 1.000 de clienţi de pe mapamond, exceptând China, ceea ce înseamnă că peste 6% din BMW Seria 5 vândute pe aceste pieţe pe parcursul lunii sunt plug-in hybrids. O poveste similară este şi cu MINI Cooper S E Countryman ALL4: cu aproape 500 de unităţi vândute în august, aproape 9% din modelele MINI Countryman livrate clienţilor din întreaga lume au fost plug-in hybrid.
BMW Motorrad a realizat, de asemenea, vânzări puternice în luna august, cu 10.504 de motociclete şi maxiscutere livrate clienţilor. Aceasta a fost o creştere de 13,2% faţă de anul precedent. În primele opt luni ale anului, clienţilor li s-au livrat 113.728 de unităţi – o creştere de 9,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Ambele date reprezinte maxime istorice
Vânzările BMW & MINI în regiuni/pieţe pe scurt
Cu situaţia economică rămasă volatilă pe mai multe pieţe, BMW Group continuă să-şi urmeze politica de vânzări echilibrate în întreaga lume, pentru a obţine o creştere profitabilă şi durabilă.
În ciuda vicisitudinilor importante pe piaţa importantă din Marea Britanie, vânzările BMW şi MINI din Europa au rămas la acelaşi nivel ridicat obţinut în luna august a anului trecut, cu un total de 62.734 automobile livrate în această lună. Vânzările anuale în regiune au însumat 696.204 unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 1,6%.
Asia continuă să fie un vector de creştere semnificativ pentru vânzările BMW Group, cu o performanţă foarte bună a pieţei din China. Vânzările au crescut cu 12,2% (47.385) în august şi cu 16,4% (383,976) în cursul anului.
Declinul actual al pieţei de automobile din SUA se reflectă în datele BMW Group pentru America, care în acest an sunt mai mici cu 3,7% faţă de nivelul de anul trecut.
În august 2017 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2017, inclusiv august | Comparativ cu anul anterior (%) | |
Europa | 62.734 | +0,1 | 696.204 | +1,6 |
– Germania | 21.863 | +7,1 | 203.673 | +0,4 |
– Marea Britanie | 6.377 | -11,4 | 144.867 | +0,5 |
Asia | 65.662 | +11,2 | 543.332 | +14,0 |
– China (continentală) | 47.385 | +12,2 | 383.976 | +16,4 |
– Japonia | 5.345 | +7,7 | 49.722 | +6,4 |
America | 36.245 | -5,1 | 287.709 | -3,7 |
– SUA | 28.001 | -8,2 | 225.655 | -5,8 |
– America Latină | 4.558 | +12,8 | 32.208 | +9,8 |
Livrările BMW Group în/până în august 2017, pe scurt
În august 2017 | Comparativ cu anul anterior (%) | În 2017, inclusiv august | Comparativ cu anul anterior (%) | |
Automobile BMW Group | 169.913 | +2,7 | 1.571.467 | +4,2 |
BMW | 146.926 | +3,1 | 1.338.475 | +4,4 |
MINI | 22.736 | +0,7 | 230.925 | +3,1 |
BMW Group electrificate* | 7.184 | +26,8 | 57.895 | +67,0 |
BMW Motorrad | 10.504 | +13,2 | 113.728 | +9,5 |
*BMW i, BMW iPerformance, MINI Electric