Hipo lansează o ediție nouă National Intern Day, respectiv topul Cele Mai Bune Programe de Internship din România. Proiectul este unic la nivel național, iar scopul este să creeze cadrul prin care companiile își pot nominaliza programele de internship sau traineeship, iar tinerii le pot vota pe cele mai bune. În fiecare an, pe 23 mai este lansat topul Cele Mai Bune Programe de Internship din România, ziua în care Hipo îi sărbătorește, atât pe interni, cât și pe angajatori. Anul acesta au fost nominalizate 63 de programe care au adunat 1613 voturi din partea tinerilor cu studii superioare.
În perioada ianuarie – martie 2024, companiile și-au nominalizat oportunitățile pentru tinerii aflați la început de carieră. După această etapă, a urmat o perioadă (aprilie – mai 2024) dedicată voturilor din partea tinerilor. Topul Cele Mai Bune Programe de Internship din România a fost realizat atât pe baza voturilor obținute, cât și pe baza structurii și beneficiilor oferite de program, evaluate pornind de la nevoile și perspectivele de carieră ale tinerilor, informații ce au reieșit din studiul Gen Z Behavior on the labor market in 2023 realizat de Catalyst Solutions. Pe 23 mai, 63 de companii se fac remarcate pe piața muncii din România, fiind prezente în primul top despre cele mai bune programe de internship. Prin acest proces, este construit cel mai puternic instrument pentru studenți și proaspăt absolvenți în momentul alegerii primilor pași în carieră.
“Interesant este că, în 2024, programele din top 3 au crescut în clasament fată de ediția trecută. SLB a urcat de pe locul 8 (2023) pe 1 (2024), KPMG in Romania de pe locul 3 (2023), pe locul 2 (2024), iar Lenovo a avansat de pe locul 5 (2023) pe 3 (2024). De asemenea, ne bucurăm să vedem și o varietate a industriilor în care activează companiile de pe primele locuri: inginerie, consultanță, IT, FMCG, finanțe.” – Maria Marin, Project Manager National Intern Day
Hipo îi susține pe tinerii la început de carieră să exploreze piața muncii, aplicând la programe dedicate lor, iar, în același timp, le oferă angajatorilor portalul potrivit pentru a promova cât mai multe astfel de oportunități în carieră. Este important să recunoaștem contribuțiile tinerilor la creșterea unui business, respectiv valoarea stagiilor în formarea viitorilor specialiști și toate eforturile echipei care se ocupă de un astfel de program. Sărbătorind această zi, putem inspira mai mulți tineri să urmeze programe dedicate lor și să ajutăm companiile să înțeleagă importanța investiției în programe pentru tineri.
Pentru mai multe detalii despre Topul Cele Mai Bune Programe de Internship din România, respectiv cum pot contribui companiile la recunoașterea eforturilor și importanța programelor dedicate tinerilor, aici: https://tinyurl.com/barup59v