Agenția bucureșteană este primul partener 27Names care, la mai puțin de 6 luni de la aderarea sa la rețea, găzduiește o astfel de întâlnire.
17 agenții membre de peste tot din Europa au participat la întâlnirea partenerilor 27Names de la București și timp de 3 zile au contribuit la o serie de discuții și dezbateri interesante, schimburi de experiență, precum și luarea de decizii legate de acțiunile viitoare și felurile de cooperate în cadrul rețelei creative.
În același timp, evenimentul a înglobat oportunități pentru explorarea și descoperirea României și a tradițiilor, gastronomiei și stilului de viață local – atât în modalități tradiționale cât și neconvenționale, precum un Quest dedicat României special creat pentru acest eveniment, prin intermediul Pufin.
„Am fost entuziasmați să organizăm această întâlnire deoarece ne-a oferit oportunitatea de a împărtăși mai mult cu partenerii noștri din 27Names atât legat de expertiza noastră cât și despre țara noastră și specificul ei. În plus, găzduirea unei eveniment care avea planificate mai multe premiere, inclusiv o zonă de interacțiune live, s-a mulat perfect pe ADN-ul nostru de brand artisans – suntem pasionați de a aduce brandurile aproape de oameni și avem expertiză extensivă în crearea de evenimente memorabile, fie ele hibrid, online sau cu prezență fizică” a declarat Valentin Văcăruș, Managing Director Godmother
Una dintre premierele acestei întâlniri a fost organizarea unei Sesiuni Speciale Live în cadrul căreia membri ai echipelor agențiilor partenere au putut participa la evenimentul de la București prin intermediul Zoom. A fost pentru prima dată când o întâlnire a partenerilor 27Names a inclus o astfel de interacțiune, scopul ei de această dată fiind ca rețeaua să se poată prezenta fiecărui membru al fiecărei echipe și să le ofere acestora șansa, în același timp, să interacționeze și să pună întrebări tuturor Managing Director-ilor prezenți în studio.
Peste 200 de membri din 20 de agenții de evenimente de peste tot din Europa au participat astfel la același eveniment, s-au putut cunoaște și au aflat mai multe despre 27Names atât în ce privește aspectele de business cât și în ce privește spiritul rețelei: unele întrebări au fost formulate în modalități mai serioase și strategice (precum: „Ce țări vă propuneți să atrageți în rețea în perioada următoare?”) altele au fost mai creative (precum: „Dacă 27Names ar fi un fel de mâncare, ce ar fi?”).
John O’Shaughnessy, Zsofia Dobos și Martin Rauam, membri ai boardului 27Names, au declarat: “Am apreciat excelența în organizarea întâlnirii partenerilor din frumosul oraș București. Feedback-ul primit de la membri a fost extrem de bun iar studio-ul din București a fost locația perfecta pentru live stream-ul nostru, care a fost un mare succes la rândul său. În cadrul acestei întâlniri au avut loc multe discuții creative și fructuoase între parteneri și am reușit să adresăm toate subiectele propuse iar Bucureștiul a fost cu siguranță locul perfect pentru această întâlnire, deoarece a ocazionat luarea multor decizii importante și creionarea de planuri de viitor pentru 27Names”.
Godmother a aderat la 27Names în aprilie 2022 și este deja implicată în derularea de evenimente la nivel european sau regional, alături de alte agenții din rețea. Valentin Văcăruș, Managing Director Godmother, este implicat de asemenea în cadrul rețelei 27Names ca parte al grupului de lucru dedicat zonei de Talent Strategy.
27Names este o rețea profesională care reunește cele mai bune agenții independente de evenimente din Europa, alegând drept partener o singură agenție din fiecare țară.
Printre partenerii 27Names se numără agenții precum Magic Garden (Franța), Verve (Irlanda), The Oval Office (Belgia) sau CONCEPT X (Germania). Lista completă a partenerilor 27Names poate fi consultată aici.