Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cel mai tânăr DJ român, Vlad Odangiu, se alătură progamului #SkyCreatives și mixează live pe acoperișul SkyTower

Cel mai tânăr DJ român, Vlad Odangiu

Evenimentul „Youngest DJ on top of Romania” are loc, joi, 22 iulie, ora 21:00, la etajul 37 al clădirii SkyTower

SkyTower, cea mai înaltă clădire de birouri din România, continuă seria de evenimente marca SkyCreatives cu primul eveniment realizat pe acoperișul clădirii și dedicat comunității artistice.

SkyCreatives, programul dedicat comunității lansat de SkyTower anul trecut, este o platformă care susține tinerii artiști și antreprenori români oferindu-le o locație iconică gratuită pentru proiectele lor.
Vlad Odangiu, cel mai tânăr DJ din România, se alătură programului SkyCreatives și va mixa joi, 22 iulie, ora 21:00, de la 137 metri înălțime, de pe terasa SkyTower de la etajul 37.

În vârstă de 18 ani, Vlad Odangiu va bifa prin evenimentul „Youngest DJ on top of Romania” performanța de a fi primul și cel mai tânăr DJ din industria muzicală locală care realizează un astfel de eveniment. Acest proiect are loc după ce anul trecut Vlad a implementat proiectul „DJ in Nature”, prin care a mixat live în locații turistice deosebite din Valea Oltului, Vârful Roman sau Vârful Cozia.

Cel mai tânăr DJ român, Vlad Odangiu
Cel mai tânăr DJ român, Vlad Odangiu

„Este un nou eveniment prin care vreau să trec peste barierele din muzică și să îi inspir și pe ceilalți. Iubesc ceea ce fac, am crescut înconjurat de muzică, și vreau să transmit mai departe această pasiune inclusiv prin evenimentele pe care le facem. Cred că este un record și mă bucură că după un an de incertitudini și provocări putem avea un eveniment muzical reprezentativ pentru industrie”, a declarat Vlad Odangiu.

„Programul nostru SkyCreatives crește acum cu un eveniment unic și cu un nou partener energic. Vlad este un tânăr care merge până la capăt pentru obiectivele sale, iar după multe pregătiri putem acum aduce în fața publicului ceva nou și diferit, un eveniment hibrid de care se poate bucura întreaga comunitate”, a declarat Ramona Boca, PR & Marketing Coordinator, RPHI Romania, compania care deține și operează SkyTower.

Evenimentul transmis LIVE va dura o oră și va putea fi urmărit joi, 22 iulie, ora 21:00 pe toate rețelele de socializare: pe Instagram @vladodangiuofficial și pe pagina de Facebook SkyTower Bucharest!

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.