Prima Development Group, cel mai important dezvoltator imobiliar din Oradea, a demarat lucrările la proiectul rezidenţial Arena Residence, conceput a fi cel mai mare şi mai modern ansamblu rezidențial construit vreodată în Oradea.
Lucrările au început în luna ianuarie a acestui an și urmează a fi finalizate în anul 2024, iar investiţia totală se ridică la 65 de milioane de euro.
Poziționat într-o zonă-cheie a orașului, aflată într-un puternic trend de dezvoltare, ansamblul rezidenţial va dispune de 1.226 de apartamente cu 2, 3 și 4 camere, cu suprafețe cuprinse între 40 și 100 mp, dar și de apartamente de tip Penthause, proiectate după un concept arhitectural ultra-futurist gândit să integreze simbiotic geometria cubică a structurilor rezidențiale cu formele fluide inspirate de natură.
Astfel, prin spațiile vitrate generoase, toate spațiile de locuit vor beneficia de multă lumină naturală şi de o experienţă vizuală unică asupra cadrului natural în care va fi amplasat complexul.
„Am gândit proiectul Arena ca fiind unul unic, care să satisfacă nu numai exigențele celor care vor să locuiască într-un spațiu cu o arhitectură modernă, cu finisaje de ultimă generație, în locuințe sigure și fiabile, dar mai ales pe ale celor care vor să experimenteze în fiecare zi sentimentul de acasă, de loc căruia îi aparțin și căruia îi adaugă noi și noi valențe”, spune Andrei Moanţă, Chief Executive Officer – Prima Development Group
Arena Residence, la doi paşi de cel mai nou Hub Sportiv de 5 stele din Oradea
Locuitorii ansamblului rezidențial Arena vor fi la câțiva pași distanță de noul Hub Sportiv de de 5 stele din Oradea, care va îngloba: un stadion de fotbal cu o capacitate de 13.000 de locuri, care va costa 45 de milioane de euro, o sală polivalentă cu o capacitate de 5000 de locuri, care va găzdui competiţii importante de handbal, baschet, tenis de masă sau volei.
În plus, pe terenul ce aparține de Sala Polivalentă va exista și un hotel, prevăzut cu centre SPA de relaxare dotate cu aparatură de ultimă generație și terapii moderne corporale și faciale, servicii de masaj, saună, înfrumusețare, dar și cu parcare subterană.
3.6 hectare de teren, rezervate exclusiv naturii
Aglomeraţia urbană şi lipsa spaţiilor naturale reprezintă două dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă oamenii în secolul XXI, de aceea Prima Development Group şi-a propus să ofere o nouă viziune asupra stilului de viaţă urban, cu un accent puternic pe elemente naturale.
Astfel, din cele 5 hectare de teren alocate pentru construcţia complexului Arena Residence, numai 1.4 hectare vor fi rezervate construcţiei de ansambluri rezidenţiale, urmând ca 3.6 hectare să fie rezervate pentru amenajarea de: spații verzi, zone de agrement, alei pietonale și locuri de joacă pentru copii, piste de biciclete modernizat, dar şi un coridor verde destinat special activităţilor de promenadă, de-a lungul pârâului Peta, aflat în imediata vecinatate.
Mai mult, pentru iubitorii de sport, complexul va dispune şi de o sala de fitness cu o suprafaţă de 1.000 mp, destinată locatarilor. „Toate dezvoltările din ultimii ani au pus Oradea pe harta orașelor cu o calitate ridicată a vieții. Astfel, tot mai mulți locuitori din diverse zone ale țării aleg să se mute aici, să se bucure de un trai bun într-un oraș frumos, cu clădiri de calitate și o infrastructură foarte bine pusă la punct”, spune Andrei Moanţă, Chief Executive Officer – Prima Development Group.
Arena Residence: locul în care tehnologia întâlneşte natura
Complexul Arena Residence va dispune de stații de încărcare electrică pentru autovehicule, iar apartamentele vor fi echipate cu sisteme tehnologice de control și monitorizare a utilităților de tip Smart Home, controlabile în mod centralizat, dintr-o sigură aplicație dedicată.
De asemenea, spaţiile de locuit vor beneficia de finisaje moderne, în completă armonie cu natura, și de materiale premium folosite vor îmbina calitatea structurală ridicată cu un nivel de estetică arhitecturală de secol XXI.
În perfectă armonie cu natura, la numai 4 minute de centrul oraşului
Arena Residence reprezintă alegerea perfectă pentru oamenii care iubesc natura, însă vor să rămână conectaţi la energia oraşului, beneficiind în egală măsură de toate beneficiile oferite de spaţiul urban.
În acest sens, complexul rezidenţial este poziţionat la:
- Câteva minute de cea mai mare zonă comercială din Oradea (Auchan, Jumbo, Era Park Oradea, Dedeman, hornbach, Brico etc.)
- 4 minute de centrul orașului şi ieşire directă către şoseaua de centură
- 5 minute de aeroport
- 3 minute de mers pe jos de Universitatea din Oradea
De asemenea, Primaria Oradea se află în plină derulare a unui proiect de extindere a liniilor de tramvai care vor trece exact pe langa complex, programat pentru finalizare în decursul acestui an. „Numai noi, Prima Development Group, am livrat în ultimii 15 anii peste 3000 de apartamente aici, însă am constatat că există o cerere în continuă creștere pentru locuințe fiabile, sănătoase, cu viață lungă, precum cele construite de noi. Prin urmare, complexul rezidențial Arena vine să acopere o nevoie și merge în concordanță cu ritmul de dezvoltare a orașului”, spune Andrei Moanţă, Chief Executive Officer – Prima Development Group