Parteneriatul se va desfășurat timp de cinci ani și vizează transferul de cunoștințe între partea germană și cea română în proiectele de cercetare și monitorizare de specii, managementul carnivorelor mari, dezvoltarea programelor educaționale, crearea de mecanisme economice pentru comunități, programe de turism, training și comunicare.
Fundația Conservation Carpathia, cel mai mare proiect de conservare a naturii din România, va beneficia de experiența de peste 50 de ani a Parcului Național Bayerischer Wald (Pădurea Bavareză), în cadrul parteneriatului de cooperare, încheiat între cele două entități. Parteneriatul a fost semnat la Finsterau, una dintre comunitățile din proximitatea Parcului Național Bayerischer Wald, de Dr. Franz Leibl, șeful Administrației Parcului Național Bayerischer Wald și Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia, în cadrul unei conferințe de presă.
Cele două părți vor coopera pentru:
- Îmbunătățirea și schimbul de cunoștințe în domeniul cercetării și monitorizării, cu accent asupra tehnicilor moderne de teledetecție.
- Dezvoltarea programelor de educație de mediu și al programelor de formare a tinerilor rangeri
- Schimbul de experiență în domeniul reconstrucției ecologice
- Gestionarea carnivorelor mari
- Schimbul de experiență în dezvoltarea regională a programelor de turism
- Schimbul de experiență în implicarea comunităților locale și dezvoltarea economică a acestora, precum și proiectele de comunicare.
În cadrul parteneriatului organizațiile găzduiesc și vizite ale steakholderilor din zona de proiect: autorități, cercetători, jurnaliști, angajații celor două proiecte, pentru a vedea și cunoaște modul de funcționare a unui parc național, modul de lucru și efectele acestuia asupra economiei locale și oamenilor.
Parcul Național Pădurile Bavareze și Fundația Conservation Carpathia au început cooperarea încă din luna aprilie, odată cu vizita de lucru a unui grup de primari din sudul Munților Făgăraș.
În perioada 24-28 octombrie, o echipă de jurnaliști români, din presa locală și națională au vizitat Parcul Național Bayerischer Wald și s-au întâlnit cu reprezentanții parcului, au autorităților locale și organizațiilor care dezvoltă programe împreună cu parcul, cunoscând astfel modelul de funcționare și impactul acestuia asupra economiei locale.
„Suntem onorați și mândri de parteneriatul cu Parcul Național Pădurile Bavariei. Pentru că noi, Fundația Conservation Carpathia, fiind un proiect ne asociem cu cel mai mare, cel mai vechi și cel mai valoros parc național din Germania. Este ceva deosebit, mai ales că în luna iunie, atunci când echipa acestui parc ne-a vizitat, și au văzut Munții Făgăraș nu puteau să creadă că Munții Făgăraș nu sunt un parc național. Ne-au spus că avem toate ingredientele pe care trebuie să le aibă un parc, doar că nu folosim acest potențial pentru comunitățile locale. Eu cred că putem să învățăm foarte multe de la ei.”, a declarat Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia.
„Prin acest parteneriat credem că putem bazele unui schimb intens de cunoștințe, în beneficiul ambelor organizații. Noi avem de învățat despre pădurile vigine, despre coexistența dintre oameni și animalele sălbatice, despre carnivorele mari”, a declarat Dr. Franz Leibl, șeful Administrației Parcului Național Bayerischer Wald.
Parcul Național Bayerischer Wald a fost înființat în 1970, ca un mecanism de creștere economică. Are o suprafață de 24,250 ha și împreună cu Sumava National Park Cehia – 69.000 ha, formează cea mai mare zonă protejată din Europa. Înființarea Parcului Național a determinat opoziția localnicilor, însă părerea s-a schimbat pe măsură ce veniturile comunităților au crescut considerabil datorită parcului. Astăzi 85% din locuitori sunt pozitivi și susțin existența parcului, iar gradul de acceptare a parcului a crescut constant pe parcursul anilor. Accesul în parc este gratuit, iar acesta este susținut din fonduri publice, având un buget anual între 20 și 25 mil euro. Prezența parcului aduce în zonă aproximativ 1.4 milioane de turiști care generează 52 milioane de euro în economia locală, arată datele studiilor realizate în 2018. În medie un turist cheltuie în zonă 78 euro/zi și optează pentru 5 nopți de cazare la hotelurile și pensiunile din regiune.
Parcul dezvoltă multe programe de educație pentru școlile din comunitate, implică oamenii din regiune în tururile ghidate și generează locuri de muncă pentru întreaga zonă.