Vineri, 5 iunie 2015, au fost lansate două Open Call-uri în vederea selecției participanților la concursul internațional iMapp Bucharest 2015, organizat de Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, 360 Revolution – Event Production, Maxin10sity – Curator.
Primul Open Call este destinat comunității internaționale de artiști video, inclusiv celor din România.
Astfel, vor fi selecționate șase echipe de artiști din întreaga lume, pentru un show de excepție, care va avea loc pe data de 19 septembrie 2015, în Piața Constituției, în cadrul evenimentului cultural Zilele Bucureștiului.
iMapp Bucharest 2015, unul dintre cele mai mari spectacole de video-mapping din lume, va consta în 6 show-uri a câte 4 minute și 30 de secunde, pe cea mai impresionantă suprafață pe care o poate oferi o clădire, și anume pe fațada Palatului Parlamentului.
stillMapp Bucharest 2015
Al doilea Open Call se adresează oricărei persoane cu cetățenie română. stillMapp Bucharest 2015 este un concurs de fotografie deschis publicului larg, cu scopul de a încuraja comunitatea de a participa în mod activ la viața culturală a capitalei. Cele mai bune fotografii vor fi proiectate pe fațada Palatului Parlamentului, iar marele câștigător va primi un premiu special, în valoare de 1.000 de euro.
Cei șase câștigători ai concursului internațional de idei pentru iMapp Bucharest 2015 vor fi anunțați pe site-ul oficial al evenimentului, www.imapp.ro, pe data de 7 iulie 2015.
Conceptul creativ al concursului iMapp Bucharest 2015 este următorul: "Elementele" – pământ, aer, apă, foc – elementele primordiale ale căror impuls generativ vor transforma Palatul Parlamentului, printr-un gigantic Big Bang de lumină și culoare. Fiecare spectacol video (și fiecare fotografie propusă pentru stillMapp) poate fi o combinație de oricâte elemente, poate fi abstract sau figurativ, realist sau simbolic, o mixtură complexă sau un singur element.
Mai multe detalii, împreună cu specificațiile tehnice, pot fi găsite pe www.imapp.ro.