Începând de marti, 2 decembrie, de la ora 23:00, BBC Knowledge va difuza seria documentară Cel mai dur loc de pe Pământ în care trei oameni obișnuiți acceptă provocarea de a-și practica meseria în cele mai dure condiții de pe pământ.
Seria a patra a documentarului Cel mai dur loc de pe Pământ îi aduce în centrul atenției pe Neil Fairhall – pompier, pe Richard Gibson – fermier și pe Mason McQueen – taximetrist. Aflați la sute de kilometri depărtare de casă, în afara mediului lor obișnuit, cei trei realizează cât de străini pot deveni față de propria lor slujbă.
În primul episod, pompierul Neil Fairhall pleacă din Haywards Health, Anglia, și ajunge în regiunea amazoniană pentru a pune capăt unora dintre cele mai mari incendii din lume. Aici, Neil este nevoit să lucreze chiar și patru zile încontinuu pentru protejarea zonei și să îi instruiască pe băștinași cu privire la tehnicile de stingere a incendiilor.
Seria continuă cu cel de-al doilea episod, în care fermierul Richard Gibson părăsește Devon pentru a trăi alături de triburile Samburu din Kenya. Richard devine părtaș al unui stil de viață alienat de tot ce înseamnă comoditate: doarme în sălbăticie, bea sânge de vacă și sapă în căutare de apă, totul pentru a supraviețui.
Ultimul epidod prezintă, cu lux de amănunte, încercarea taximetristului londonez Mason McQueen de a-și desfășura activitatea zilnică în Mumbai. Lucrând pe unele dintre cele mai haotice străzi din lume, Mason nu este ocolit de ostilitate și discriminare din partea localnicilor și nici de sărăcia cruntă.
Seria documentară Cel mai dur loc de pe Pământ îi aduce pe oameni față în față cu realitatea de a-și desfășura activitatea în contexte sociale total diferite față de cele cu care sunt obișnuiți, surprinzând totodată eroismul celor care trăiesc zi de zi în cele mai dure locuri de pe pământ. Asistăm la un roller-coaster emoțional în care se schimbă percepțiile, se învață noi aptitudini și se dezvoltă prietenii.
{mosloadposition user9}