CorectBooks, prima librărie virtuală de carte electronică din România, continuă seria premierelor literare, prin lansarea în exclusivitate a volumului „69”.
Inedita colaborare dintre Șerban Foarță și Ion Barbu s-a concretizat prin lansarea volumului „69”, disponibil de astăzi în premieră doar pe CorectBooks. Poetul Șerban Foarță realizează o Kamasutra extrem de originală ca text implicativ la caricaturile explicative ale lui Ion Barbu, într-un album interzis persoanelor sub 18 ani și bărbaților întârziați.
„Lansăm astăzi cartea unuia dintre cei mai mari artiști graficieni pe care îi are România. Chiar dacă are o componentă erotică, albumul este o operă de artă, disponibil doar pe www.corectbooks.com”, a declarat Sorin Roşca Stănescu, Director General Virtual Big Bang.
Supranumit chiar de autorii săi drept „cel dintâi eroto-ABC”, volumul se încheie în stilul nonconformist caracteristic întregii opere: “Cei doi coautori, pe propria răspundere declară (iată: actul de naștere sau copia acestuia, legalizată, vă stau oricând la dispoziție) că, zodiacalmente,-s Raci, că 69-i, ca poziție erotică (n-ai ce să faci), de-o mare importanță, pentru ei, – căci li-i semnul fără greș al zodiei…”.
Un amănunt în plus care îi leagă pe cei doi autori este faptul că au fost decorați, în anul 2000, cu Ordinul Steaua României, în rang de cavaleri. Această distincție nu le-a fost înmânată nici până la această oră și nu au nicio speranță să o primească nici în actualul mandat, conform declarației lui Ion Barbu.
Ion Barbu este unul dintre cei mai cunoscuți caricaturiști români, cu zeci de cărți și albume și 15.000 de caricaturi de presă la activ. Autorul a participat la numeroase expoziții și a câștigat peste 50 de concursuri naționale și internaționale de caricatură. De asemenea, Ion Barbu publică zilnic, într-o formă originială, o caricatură pe portalul CorectNews, care va fi lansat oficial luni, 29 noiembrie.
Revedincându-se din curentul postmodernist, poetul, prozatorul, dramaturgul, traducătorul și profesorul universitar Serban Foarță este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 2000, și membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști.
Născut la Turnu Severin (8 iulie 1942), poetul pasionat de pictură și pian este licențiat în limba română și limba germană, cu un doctorat obținut la Timișoara cu o teză asupra poeziei lui Ion Barbu.
Începând de joi, 25 noiembrie, „69” de Ion Barbu și Șerban Foarță este disponibil exclusiv pe CorectBooks la prețul de 25 RON, (link aici).