Prin programul “Bursele Telekom”, ajuns anul acesta la a șaptea ediție, zece studenți de excepţie vor beneficia de câte o bursă anuală în valoare totală de 11.250 de lei pe durata anului universitar 2016-2017.
Câştigătorii ediției din acest an a programului sunt:
1. Sergiu-Andrei DINU de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;
2. Andreea-Diana MANOLESCU de la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti;
3. Bogdan-Viorel VÎLCELEANU, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti;
4. Nicolae ANDRONIC-GORCEA de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca;
5. Samuiel BIZU de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş;
6. Sorin-Sebastian MIRCEA de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca;
7. Mihaela-Alexandra ROMAN de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti;
8. Cristiana-Maria POPESCU de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti;
9. Mihai GHERMAN de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca;
10. Alexandru ZANCĂ de la Facultatea de Biologie-Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Pe lângă cele zece burse, Telekom Romania oferă anul acesta şi cinci menţiuni, care constau în tablete Samsung Galaxy Tab A9.7, în valoare de 1.239 RON (TVA inclus) fiecare. Menţiunile au fost acordate următorilor studenţi:
1. Denisa-Ligia MATEI, Academia de Studii Economice din Bucureşti;
2. Bianca-Maria Popa, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti;
3. Ana-Maria Gîbu, Facultatea de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;
4. Mihnea-Claudiu Stoica, Facultatea de Inginerie Medicală, Universitatea Politehnică București;
5. Alexandru BUŞE-DRAGOMIR, Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică din Craiova.
“Ca în fiecare an, juriul a avut sarcina extrem de dificilă să aleagă zece câştigători dintre atâția tineri excepţionali. Ne bucurăm să vedem mulţi tineri cu potenţial, tineri ambiţioşi, studenţi care fac lucruri extraordinare încă din şcoală şi care doresc să aibă șansa să pună în practică mai departe idei foarte creative. Le mulţumim tuturor celor care au aplicat pentru o bursă anul acesta, dar şi juriului şi celor care au promovat inițiativa Telekom și care au crezut în proiect de-a lungul timpului”, a spus Ruxandra Vodă, Director Comunicare al grupului de companii Telekom Romania.
Ediția 2016 a programului “Bursele Telekom” a fost deschisă studenţilor din anul I licenţă din universitățile de stat, indiferent de profil. În concurs au fost înscrise 360 de aplicaţii din care juriul a ales 20 de finalişti şi 10 câştigători în urma interviurilor de selecţie.
Juriul a fost format din: Cristina Bazavan – jurnalist şi blogger, cu o experienţă în media de peste 17 ani; Mihaela Perianu – fondator şi Managing Partner la Aims Human Capital, companie activă de 23 de ani în piaţa de Executive Search şi Consultanţă şi fondator şi Managing Partner la Dale Carnegie Training; Sorin Psatta – Integrated Communication Director la Graffiti BBDO România şi Lector la Facultatea de Jurnalism şi Știinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti; Alina Luca – Coordonator senior comunicare internă, evenimente şi responsabilitate corporativă în cadrul Telekom Romania; Daniela Samsonescu – bursieră a ediției 2011 a programului “Bursele Telekom”, în prezent inginer horticol şi economist, absolventă de masterat în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară ,,Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi; Dan-Alexandru Țoc – bursier al ediției 2015 în cadrul programului “ Bursele Telekom”, în prezent student în anul IV la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.
Mai multe detalii despre programul „Bursele Telekom” şi lista câştigătorilor sunt disponibile pe burseletelekom.ro.