Ajungem într-o lume total nouă, unde trăieşte cea mai veche și numeroasă comunitate de pemi (cehi). Tot cu „Exclusiv în România”, ne îndreptăm către o rezervaţie naturală fermecătoare mai ales prin prezenţa numeroşilor cai sălbătici. Pe 28 noiembrie, ora 17.00, la TVR 1.
Pornim din nou în călătorie cu Cristian Tabără şi echipa sa duminică, 28 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, pentru a descoperi împreună o lume inedită, aproape de Cazanele Dunării, în Banat: este vorba despre satele cehilor sosiți aici cu aproape 200 de ani în urmă, pe când Imperiul Habsburgic încerca să atragă cât mai mulți dintre cetățenii lui la granița cu Imperiul Otoman.
În prezent, este o lume către care se îndreaptă vara garnituri întregi de tren cu turiști din Cehia, pentru că regăsesc la faţa locului un adevărat unicat mondial: limba arhaică pe care nu o mai pot auzi nici măcar în patria lor. Turiştii mai aleg destinaţia și pentru festivalurile de rock, de folclor sau taberele de pictură de la Eibenthal și Gârnic.
„Ne vom opri și noi în ambele sate, dar și la Sfânta Elena, cea mai veche și mai numeroasă comunitate de cehi, sau pemi, cum mai sunt ei numiți în Banat. Le vom afla istoria, le vom asculta muzica și le vom admira dansurile, le vom gusta bucatele și ne vom bucura de ospitalitatea lor și de frumusețea zonei, la mijloc de toamnă”, ne promite Cristina Madgearu, producător „Exclusiv în România”.
Aflăm şi legenda aşa-numitului „mormânt al lui Attila” de pe Ostrovul Moldova Veche
În ediţia de duminică, echipa „Exclusiv în România” va coborî și spre Dunăre, pentru a se îmbarca, alături de reprezentanții Parcului Natural Porțile de Fier, către o destinație puțin cunoscută: insula numită Ostrovul Moldova Veche, rezervație naturală care, împreună cu împrejurimile ei, este supranumită „a doua Deltă a Đunării” din țara noastră. Bogăția ornitologică de aici rivalizează doar cu farmecul dat de numeroșii cai sălbăticiți care populează ostrovul. „Și pentru ca poveștii noastre să nu îi lipsească nimic, vom afla și legenda așa-numitului mormânt al lui Attila de pe insulă”, ne promite Cristian Tabără. O movilă de pământ, despre care legendele locale spun că e cel mai înalt punct de pe insulă, ar fi mormântul lui Attila, cel mai puternic conducător al hunilor, numit şi „Biciul lui Dumnezeu”, care a domnit între anii 433–453. Ce spune legenda vom afla duminică, 28 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, în noua ediţie „Exclusiv în România”.