Furnizorul german a inclus în arsenalul propriu soluții de securitate inteligente pentru computere și telefoane
CeBIT va fi din nou epicentrul industriei IT între 6 și 10 martie 2012. Cu sloganul "Managing Trust – Trust and security in the digital world", în acest an, CeBIT se va desfășura sub semnul securității IT. Protecția împotriva atacurilor online are o semnificație fundamentală atât pentru companii, cât și pentru utilizatori privați. În acest context, G Data își va prezenta generația 2013 la Hanovra. Principalele atracții sunt noile soluții de securitate pentru smartphone-uri și tablete PC și G Data 2013, generația pentru utilizatori rezidențiali. În afara produselor inovative, G Data își va prezenta noul program de parteneriat la CeBIT, prin care își va dezvolta canalul de distribuție. Vizitatorii pot găsi G Data în Pavilionul 12, Standul C78 în perioada 06-10 martie 2012.
"CeBIT este cel mai important eveniment din întreaga industrie digitală. Oamenii de IT se întrunesc pentru a discuta cele mai noi subiecte din industrie. Asta face din CeBIT o platformă ideală ca aceștia să-și prezinte inovațiile. Noua generație de soluții de securitate G Data îi așteaptă pe vizitatori cu o gamă largă de tehnologii setate să îi protejeze împotriva atacurilor cibernetice. Noua tehnologie BankGuard este capabilă să dezvolte cu succes un scut proactiv pentru operațiuni de online banking sigure," explică Dr. Dirk Hochstrate, Managing Director al G Data Software. Însă nu vor fi prezentate doar noile tehnologii. "Riscul la care sunt expuse smartphone-urile și tabletele PC cu Android a crescut semnificativ în ultimele 12 luni. Noua noastră generație de mobile security dedicată acestor dispozitive va fi prezentată ca una dintre atracțiile târgului."
G Data CeBIT 2012
Produse:
– G Data Security Generation 2013: G Data AntiVirus, G Data InternetSecurity și noua solutie premium G Data, TotalProtection
– Going Mobile: noile soluții de securitate pentru Android împotriva infracțiunilor cibernetice și a pierderilor de date
Noutăți ale canalului de distribuție:
– Prezentarea noului program de parteneriat G Data ce cuprinde servicii îmbunătățite pentru dealeri și distribuitori
Technologii noi:
– G Data BankGuard: securizează operațiunile de online banking folosind noua tehnologie ‘Made in Germany’
– Conceptul de securitate completă pentru companii și eficiența împotriva riscurilor online cu G Data EndpointProtection
Conferință de presă G Data la CeBIT
Conferința de presă în care vor fi prezentate inovațiile G Data se va desfășura pe 6 martie, în intervalul orar 12:00-13:00 în Convention Center, sala 12. Producătorul german își va prezenta noutățile și va discuta despre amenințările actuale.
Dr. Dirk Hochstrate, Managing Director al G Data Software AG, și Ralf Benzmüller, șeful G Data Security Labs, vor fi disponibili pentru interviuri și discuții.
Programul evenimentelor în G Data Arena
În acest an G Data Arena va fi situată în Pavilionul 12. Separat de prezentarea noutăților, vor avea loc zilnic discuții în perioada 06-09 martie 2012. Experți de cel mai înalt calibru din presă, cercetare și din industrie vor discuta despre riscurile curente și viitoare la care sunt sau vor fi supuse telefoanele inteligente și tabletele PC, despre folosirea politicilor IT în afaceri, despre riscurile operațiunilor de online banking, despre infracțiuni cibernetice și spionaj comercial.