Chiar dacă pentru bărbați ideea de accesoriu nu este la fel de importantă ca în cazul femeilor, trebuie spus că în ceea ce privește ceasul de mână și bărbații au standarde ridicate. Cu o ofertă în continuă creştere şi diversificare din punct de vedere funcţional, a găsi acel model de ceas care să te pună în valoare poate fi destul de dificil. Iată câteva motive pentru care ţi-ai putea îndrepta atenţia către alegerea unui model din categoria de ceasuri automatice.
Bucură-te de eleganța unui ceas automatic
În ciuda faptului că azi multă lume preferă gadget-urile electronice, ceasurile de mână mecanice sau automatice rămân în continuare printre modelele preferate ale bărbaților. Ceasurile mecanice au la bază vechile mecanisme cu rotiţe. Mai nou-venitele ceasuri automatice sunt de fapt tot ceasuri mecanice, dar diferența este modul de repornire a acestora. La ceasul mecanic cele trei rotite care contorizează ora, minutul şi secundele pornesc atunci când îl întorci din cheiţă. În cazul ceasului automatic, tot ceea ce trebuie să faci este să îl porți constant la mână, angrenajul mecanismului căpătând energia necesară funcţionării prin simpla mişcare a mâinii.
Chiar dacă nu vei găsi ceasuri automatice la vitrina de ceasuri ieftine, eleganța lor sunt un atuu pentru care merită să faci o investiţie. Astfel, dacă îți dorești un accesoriu mai altfel sau pur şi simplu vrei o schimbare specială de look, alegerea unui ceas automatic este cu siguranță cea mai inspirată opțiune în materie de ceasuri de mână.
Caută ceasuri automatice la prețuri accesibile
Prețul unui ceas de mână este influențat de modelul ales, de marca inscripţionată pe cadran, de funcțiile pe care le oferă, dar și de magazinul de unde alegi să îl cumperi. Trebuie stabilit din start că deşi preţul poate să varieze foarte mult, ceasurile automatice nu pot fi ceasuri ieftine. Această stare de fapt se datorează mecanismului interior, care necesita multă muncă, migăleală şi atenţie.
Magazinele online, specializate pe comercializarea ceasurilor de mână, sunt astăzi o variantă la îndemână. Dacă vei căuta cu atenție în oferta de ceasuri automatice a magazinelor virtuale, vei avea surpriza de a găsi modele care arată foarte bine, au primit 5 stele feedback de la cumpărători şi au un preţ pe care ţi-l poţi permite. Nu te grăbi totuși cu plasarea comenzii, înainte să răsfoieşti puţin printre ofertele mai multor vânzători.
Ceasurile automatice nu sunt greu de întreţinut
Întreţinerea nu necesită cine ştie ce operaţiuni complicate. Ca pe orice obiect de valoare, trebuie să îl fereşti de şocuri mecanice. Asta nu doar pentru a-i proteja geamul, ci mai ales pentru a nu disloca din locul lor acele roţi şi rotițe în care pulsează însăşi viaţa ceasului.
Apoi, apa sărată sau puternic clorinată reprezintă un inamic redutabil deci, tine-ţi ceasul departe de apă şi te vei putea bucura de investiţia ta mult timp.
O vizită la un ceasornicar după 2-3 ani de folosire pentru a curăţa mecanismul, trebuie inclusă pe lista ta de „must do”.
Ceasul automatic este oricând un cadou original pe care să-l faci unei persoane dragi, sau să ţi-l faci … pentru că meriţi.