VARTA, unul dintre cei mai importanţi producători internaționali de baterii, încărcătoare şi lanterne, are parte zilele acestea în România de o campanie de lansare mai neobișnuită, una în care toată lumea – de la client, la campioni mondiali de skandenberg și până la jurnaliști și bloggeri – încearcă să distrugă produsul ce trebuie promovat.
Conceptul inedit a fost gândit de agenția THE PRACTICE, iar totul a fost posibil datorită produsului special de lansat: lanterna indestructibilă VARTA, confecționată din aluminiu pentru avioane și având un design extrem de robust, lanternă care rezistă în condiții foarte dure, la șoc, la jet de apă, la o cădere de la înălțimea de 9 metri și la o greutate de până la 8 tone. În cadrul gamei sunt incluse 6 modele de lanterne, cu caracteristici diferite, dar toate având acest atribut extraordinar: indestructibilitatea. Ținând cont de faptul că despre nimic nu poți spune că e indestructibil până nu demonstrezi asta, agenția de comunicare a brandului VARTA a gândit o campanie care supune produsul la cele mai dure teste în încercarea de a-l distruge.
Programul de PR a debutat cu o perioadă de teasing, produsul fiind ținut în mare secret vreme de 2 săptămâni. Jurnaliștii și bloggerii au fost chemați la „Întâlnirea cu indestructibila” printr-o invitație care aducea a poster de film, singurul indiciu fiind confruntarea dintre indestructibilă și trei dintre cei mai puternici bărbați din România. Pe twitter promovarea s-a făcut prin hashtag-ul #indestructibila, care a creat un adevărat mister în jurul produsului și zeci de supoziții referitoare la identitatea sa reală. S-a speculat că indestructibila ar putea fi prințesa războinică Xena aflată pentru prima dată la București, soția lui Chuck Norris, o telenovelă cu titlu dramatic, televiziunea Taraf, un nou tip de ciment sau chiar o centura de castitate.
Produsul a fost dezvăluit într-un eveniment de lansare, iar reacția celor prezenți a fost pe măsura așteptării: “Teasingul a fost făcut ca la carte, secretul a fost păstrat cu sfințenie, iar reveal-ul a fost spectaculos!”, au scris invitații.
În timpul evenimentului, lanterna a fost testată de către Ion Oncescu, Radu Valahu și Daniel Instalatorul, barbați cunoscuți pentru forța lor fizică extraordinară, în cele mai dure și neașteptate probe, îndoită cu clești de metal, trecută prin foc, ținută într-un bloc de gheață sau lovită cu bâta de baseball. Rezultatul a fost un adevărat spectacol în urma căruia lanterna VARTA a rămas intactă și a dovedit astfel că își merită pe deplin (re)numele: INDESTRUCTIBILA. Invitații la eveniment s-au referit la lansarea lanternei indestructibile VARTA drept „una dintre cele mai creative idei din ultima perioadă” și „cea mai tare lansare de la sfârșitul acestui an”, după cum au scris pe blogurile personale.
În plus față de evenimentul de lansare "tare" la propriu și la figurat, specialiștii THE PRACTICE au gândit și o continuare în forță în mediul online, deoarece aici se regăsește cea mai mare parte din publicul țintă – bărbați cu vârste cuprinse între 18-45 de ani, activi, pasionați de gadgeturi și cu venituri medii spre ridicate. Campania de comunicare se va derula până în luna ianuarie 2012 și va include activări pe cele mai importante canale de social media (bloguri, facebook, twitter), dar și în comunitățile online ale pasionaților de munte, pescuit și alte activități outdoor.
Scopul final este acela de a genera conversație relevantă în social media, word of mouth și engagement din partea consumatorilor și a liderilor de opinie. Prin acțiunile derulate, campania vizează nu numai lansarea lanternei indestructibile VARTA, ci, având acest produs ca locomotivă, promovarea întregii game de produse VARTA.
Programul de PR al lanternei indestructibile vine în completarea activităţilor demarate de către VARTA pentru relansarea gamei sale de lanterne. Începând cu anul acesta, gama de lanterne VARTA este structurată în trei segmente, Easy, Power și Professional, fiecare linie având caracteristici tehnice distincte. Toate aceste schimbări au ca scop simplificarea procesului de cumpărare pentru clienți. Modificările sunt subliniate și la nivel de ambalaj, oferind o mai bună orientare pentru consumatori la punctele de vânzare.
VARTA oferă consumatorilor din peste 30 de ţări din întreaga lume baterii portabile, acumulatori şi lanterne. VARTA este brandul german care de peste 100 de ani încarcă bateriile consumatorilor, fiind distribuit pe toate continentele de cei mai importanţi 25 de retaileri de talie mondială. In Europa, VARTA ocupă locul doi pe piaţa de profil şi este unul din principalii iniţiatori de trenduri în domeniu.
VARTA face parte din portofoliul Spectrum Brands, unul dintre cele mai mari grupuri producătoare de bunuri de larg consum la nivel mondial. Produsele Spectrum Brands sunt distribuite în peste 1 milion de magazine din 120 de ţări din toată lumea.
Facebook: www.facebook.com/VartaRomania
Twitter: www.twitter.com/VartaRomania