· Gestionarea nivelurilor de greutate, stres și fitness sunt prioritare, comparativ cu sănătatea ochilor
· La nivel global, 57% din oameni nu merg regulat la un control oftalmologic
· Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că adulții petrec mai mult de șase ore pe zi în fața unui ecran, iar peste jumătate (56%) au resimțit efecte secundare, cum ar fi oboseala ochilor
· Doar două persoane din cinci (40%) optează pentru un iluminat blând pentru ochi
Philips Lighting (Euronext Amsterdam ticker: LIGHT), lider mondial în domeniul iluminatului, a realizat o cercetare care dezvăluie cât de scăzut este gradul de îngrijirea a ochilor pentru adulți, la nivel global. Acest lucru vine într-un moment în care se înregistrează niveluri record de apariţie a miopiei, Organizația Mondială a Sănătății estimează că una din două persoane va fi vizibil afectată de miopie până în 2050 și există presiuni din ce în ce mai mari la nivelul ochilor, în cazul oamenilor care petrec mai mult timp în interior, în fața ecranelor de calculator, dar și a dispozitivelor inteligente. În prezent, sănătatea ochilor nu este văzută ca o prioritate, comparativ cu mișcarea fizică sau pierderea în greutate, în ciuda faptului că oamenii se bazează pe ochii lor în viața cotidiană.
Un studiu efectuat pe 8,000 de adulți din 11 țări – China, Cehia, Franța, Germania, Indonezia, Polonia, Spania, Suedia, Thailanda, Turcia și SUA – a arătat că iluminatul cu LED-uri de calitate poate spori confortul vizual. Cercetările au arătat că, deşi o persoană petrece zilnic peste șase ore în fața unui ecran, doar 42% utilizează, în prezent, o lumină adecvată pentru ochi. Similar, doar o treime (32%) din populația globală ia în considerare factorul de confort în momentul achiziționării dispozitivelor de iluminat.
Studiul a constatat de asemenea că, atunci când vine vorba de bunăstarea personală, confortul ochilor nu reprezintă o prioritate. În prezent, peste două treimi din populația globală (68%) iau în considerare greutatea şi mișcarea fizică (57%) ca indicatori ai stării generale de sănătate și bunăstare, dar numai o treime (34%) se raportează la vedere ca la un indice al sănătății. În plus, doar jumătate dintre cei chestionați au menționat că vederea lor reprezintă una dintre primele trei priorități personale de bunăstare și doar 43% vizitează periodic un medic oftalmolog.
Consiliul Internațional de Oftalmologie: “Există o nevoie continuă de educaţie cu privire la îngrijirea ochilor”
„Există o nevoie constantă de a educa oamenii în ceea ce privește îngrijirea ochilor. Ca parte a angajamentului nostru de a creşte gradul de conștientizare la nivel global cu privire la această problemă, Consiliul Internațional de Oftalmologie a elaborat o serie de intrucţiuni și resurse, pentru a îmbunătăți nivelul de educație oftalmică, dar și pentru a facilita accesul la cea mai bună îngrijire a ochilor, în scopul de a păstra și restabili vederea oamenilor din întreaga lume”, a declarat profesorul Hugh R. Taylor, președintele Consiliului Internațional de Oftalmologie.
Importanța luminii de calitate
Dacă vorbim despre iluminat și de confortul ochilor, oamenii nu acționează conform convingerilor lor. În timp ce 74% dintre cei chestionați sunt de acord cu faptul că iluminatul de calitate are un impact puternic asupra sănătății ochilor, doar 28% ar alege o lampă mai confortabilă pentru ochii lor, în ciuda prețului. În plus, în timp ce 66% dintre oameni spun că ar cheltui mai mult pe un bec, dacă s-ar dovedi a fi bun pentru vederea lor, doar 42% aleg în mod activ soluţii de iluminat mai bune pentru sănătatea ochilor.
“Iluminatul de calitate nu înseamnă doar longevitate, ci este și incredibil de important atunci când dorim să ne asiguram că ochii noștri nu sunt tensionați și se simt confortabil”, explică Rowena Lee, Senior Vice-President BG LED, Philips Lighting. “Cred că oamenii ar trebui să aleagă obligatoriu lămpi de înaltă calitate, care nu pâlpâie. Acest lucru este fundamental pentru activitatea echipei noastră de oameni de știință, care lucrează în mod constant pentru a dezvolta cele mai calitative lămpi din industrie, iubite de consumatori și care nu le afectează vederea.”
“Criteriile de confort”
Philips Lighting a elaborat condiții detaliate de testare – “criterii de confort” – pentru a evalua pâlpâirea lămpilor. Lămpile Philips sunt verificate, pentru a ne asigura că respectă atât standardele înalte de calitate necesare, cât şi eficiența energetică și durată medie de viață de peste un deceniu.
Pentru mai multe informații, vizitați site-ul campaniei www.philips.ro/led.
Despre studiu
Toate cifrele, în cazul în care nu se specifică altfel, provin din cercetarea efectuată de ResearchNow. Cercetarea a fost efectuată în iulie 2017, chestionând peste 8 000 de adulți din 11 ţări diferite: China, Cehia, Franța, Germania, Indonezia, Polonia, Spania, Suedia, Thailanda, Turcia și SUA. Chestionarele au fost efectuate online.