Potrivit înțelepților din China antică, yoga daoistă include alchimia spirituală și are drept scop biruința asupra morții. Volumul de faţă este o traducere a tratatului Secretele Cultivării Naturii Esențiale și Vieții Veșnice scris de maestrul daoist Zhao BiChen, și conține o expunere cuprinzătoare a yogăi daoiste împreună cu îndrumările date de predecesori, care pot fi studiate și practicate de discipolii moderni. Cartea constă din şaisprezece capitole care ne învață cum să ne antrenăm în alchimia spirituală de la început până la sfârșit, pentru a depăși ceea ce este muritor şi să ajungem la starea divină de nemurire.
În tratatul Yoga daoistă – Alchimie și nemurire este prezentat pentru primă oară un curs complet de Yoga daoistă împreună cu instrucțiunile vechilor Patriarhi și Maeștri Iluminați, astfel încât orice om interesat să poată practică învăţătura de la început până la sfârșit.
Pe scurt, această metodă constă în oprirea scurgerii Forței Generative, care este inerentă oricărui om, astfel ca ea să fie reținută în corp pentru a fi purificată și transmutată în vitalitatea pozitivă pentru restaurarea Spiritului Originar care a existat înainte ca lumea actuală să fi luat fiinţă, Spirit care se poate reîntoarce la primul său stadiu nemuritor.
Conform acestei învățături, nu este nevoie ca adeptul să aștepte până ce, după moarte, va dobândi nemurirea, deoarece el o poate atinge în timpul vieții sale prezente și se poate bucura de beatitudinea nețărmurită din Marele Vid în care el va apărea în nenumărate Corpuri de Transformare pentru a-i elibera pe oameni de suferinţa vieții pământești. Chiar dacă se teme să atingă acest ultim ţel, el poate cel puțin să se bucure de o viaţă lungă, lipsită de boli (așa cum explică autorul în cartea Secretele meditației chineze).
Învăţătura a fost păstrată timp de patruzeci și șapte de secole până în prezent și adepții săi sunt încă numeroși în Orientul Îndepărtat.
Lu K’uan Yu s-a născut la Canton în anul 1898 și a murit la Hong Kong în 1978. Primul său Maestru a fost Hutuktu din Sikang, un Mare Lama iluminat. Al doilea său învăţător a fost Venerabilul Maestru Chan, Xu Xu Yun, Dharma-succesorul tuturor celor cinci secte Chan din China.
A tradus în limba engleză mai multe texte buddhiste chineze: Shurangama Sutra (1969); Platform Sutra ; Vimalakirti Sutra (1972).
Lu K’uan Yu a fost un maestru renumit atât în Occident, unde a făcut cunoscute învățăturile și practicile alchimiei chineze, cât și în Orient unde i s-a recunoscut profundă înțelegere a tradiției daoiste, atât sub aspect metafizic cât și operatoriu.
Lucrari publicate (selectiv):
Ch’an and Zen Teachings, First Series (1960),
Secrets of Chinese Meditation (1964)
Ch’an and Zen Teachings, Second Series (1971),
Practical Buddhism (1971)
Ch’an and Zen Teachings, Third Series (1973),
Taoist Yoga : Alchemy And Immortality, (1973)
The Transmission of the Mind: Outside the Teaching (1974)