aparuta la Editura Herald in noua colectie Princeps 2012
Cartea Prefacerilor, în chineză Yi Jing, aparţine incontestabil celor mai importante cărţi din literatura universală. Originile sale se pierd într-o antichitate mitică. Şi astăzi încă, ea se mai află în atenţia celor mai de seamă literaţi ai Chinei. Aproape tot ce s-a gândit măreţ şi esenţial pe durata a peste 3000 de ani de istorie chineză fie a fost inspirat de această carte, fie, invers, a exercitat o influenţă asupra interpretării sale, astfel încât putem afirma dincolo de orice îndoială că Yi Jing conţine rodul celei mai desăvârşite înţelepciuni a mai multor milenii.
Nu trebuie deci să ne miram dacă, în plus, cele doua ramuri ale filozofiei chineze, confucianismul şi taoismul, îşi au aici rădăcinile lor comune. Din cartea această emană o lumină cu totul nouă, care dezvăluie atât aspectele misterioase din universul intelectual al enigmaticilor vechi maeştri 
si al discipolilor lor, cât şi adevăruri ce se regăsesc în tradiţia confucianistă ca axiome stabilite şi sunt acceptate fără multe discuţii. În fapt, nu doar filozofia, ci şi ştiinţa naturală şi arta guvernării din China nu au încetat să se adape din acest izvor de înţelepciune si nu este surprinzător că, dintre vechile scrieri confucianiste, numai Yi Jing a scăpat de marele incendiu al cărţilor ordonat de Tsin Chi Huang.
Întreaga viaţă chineză, până în aspectele ei cotidiene, este impregnată de Yi Jing. Străbătând un oraş chinez, poţi vedea ici colo, la câte un colţ de stradă, un ghicitor aşezat la o masă aşternută curat, cu pensula şi tăbliţa la îndemână şi pregătit să extragă din vechile cărţi sfaturi şi îndrumări pentru cele mai mărunte nevoi ale existenţei. În plus, firmele aurite care decorează magazinele, panouri de lemn pe fond de lac negru perpendiculare pe case, sunt acoperite cu inscripţii al căror limbaj înflorit nu încetează să amintească de ideile şi citatele din Yi Jing. Chiar şi guvernanţii unui stat atât de modern precum Japonia, care se remarcă prin prudenţa lor subtilă, nu evită să recurgă, în momentele dificile, la sfaturile vechii cărţi sacre.
Marea faimă de înţelepciune ce aureolează Cartea Prefacerilor se datorează, fără îndoială, numeroaselor învăţături misterioase a căror sursa se găsea în alte curente de gândire – dintre care unele, poate, originare din afara Chinei – şi care au putut, de-a lungul timpului, să se grefeze pe doctrina primitivă. Începând cu dinastiile Tsin şi Han a luat naştere o filozofie formală a naturii care a inserat întregul univers intelectual într-un sistem de simboluri numerice şi a îngrădit tot mai strâns viziunea chineza asupra lumii în nişte forme rigide, combinând o doctrină, dezvoltată cu rigoare, despre Yin şi Yang în care se discerne amprenta dualistă, cu cele "cinci stări de transformare" extrase din Cartea Analelor. În felul acesta, nişte speculaţii cabalistice tot mai alambicate au învăluit Cartea Prefacerilor într-un nor de mister. Închizând în schema lor numerică întreg trecutul şi viitorul, ele au conferit Yi Jing reputaţia unei cărţi de o profunzime total incomprehensibilă.
Ediţia din limba româna urmează ediţia germană a lui Richard Wilhelm, cea mai respectată variantă cunoscută până în prezent într-o limbă europeană. În afară de traducerea din chineză, R. Wilhelm asigură un aparat tehnic impresionant (Cuvânt înainte, introducere, note şi comentarii) care înlesneşte cititorului intrarea într-un univers cu adevărat fascinant.
Literatura chineză pune compunerea Yi Jing pe seama a patru personaje sacre: Fo Hi, regele Wen, ducele Tcheu şi Confucius.
Fo Hi este o figură mitică, reprezentantul erei vânătorii, pescuitului şi inventării alimentelor gătite. Când este desemnat ca inventator al trigramelor, înseamnă că acestor figuri li se atribuie o vechime anterioară oricărei amintiri istorice. Cele opt trigrame primitive au denumiri care nu apar nicăieri altundeva în limba chineză, ceea ce a dus la concluzia originii lor străine. În orice caz, semnele acestea nu sunt caracterele unei scrieri arhaice, cum s-a dorit să se deducă din concordanţa lor pe jumătate întâmplătoare, pe jumătate conştientă, cu cutare sau cutare caracter vechi.
Colecţia de 64 de hexagrame a Yi Jing provine, conform tradiţiei unanim acceptate şi pe care nu avem nici un motiv să o punem la îndoială, de la regele Wen, strămoş al dinastiei Tcheu. El le-a înzestrat cu scurte comentarii în timpul cât a fost ţinut în închisoare de tiranul Tcheu Sin. Textul adăugat diferitelor linii se datorează fiului său, ducele Tcheu. Lucrarea a fost utilizată ca o carte de oracole în toată epoca Tcheu, sub titlul de "Transformările lui Tcheu" (Tcheu Yi), ceea ce poate fi demonstrat pe baza dovezilor istorice din antichitate.
Aceasta era situaţia cărţii când a fost descoperită de Confucius. La bătrâneţe, el s-a consacrat cu asiduitate studiului ei şi, după toate probabilităţile, "Comentariul asupra deciziei" (Tuan Tchuan) îi aparţine. "Comentariul asupra imaginilor" datează tot din vremea lui Confucius, dar nu i se poate atribui în mod direct. Există apoi un comentariu asupra diferitelor linii, de un mare interes şi foarte amănunţit, realizat de discipolii săi sau de succesorii acestora sub forma de întrebări şi răspunsuri, şi din care nu posedăm decât frânturi (parte în capitolul Wen Yen şi parte în capitolul Hi Tsi Tchuan).
