in colectia Princeps, Sutra despre perfectiunea intelepciunii
În buddhism, Prajnaparamita Sutra este considerată cea mai importantă şi mai profundă Sutră. De altfel, este şi singura care afirmă acest lucru în conţinutul său. Deşi au fost traduse corolare ale acesteia, cum ar fi Tratatul despre Calea de Mijloc al lui Nagarjuna şi numeroase cărţi scrise de practicanţi ai buddhismului, care indică toate către învăţăturile din Prajnaparamita Sutra, totuşi, până acum, acest text nu a fost tradus în limba română.
Înţelegerea buddhismului şi de fapt a "lucrurilor" în general, nu poate avea loc fără a cunoaşte cele Patru Adevăruri 
Nobile, Nobila Cale Octuplă şi învăţătura despre natura lucrurilor – care este expusă în primul rând în această Sutră.
Prajnaparamita Sutra nu trebuie parcursă ca un text filosofic, ca o simplă mostră a gândirii buddhiste, nu trebuie privită ca un trofeu sau ca ceva exotic. Ea indică atât natura lucrurilor, cât şi modul prin care cineva poate să o pătrundă. Aşa cum se spune în Sutra, toţi cei care au atins cel mai înalt grad posibil de perfecţiune a unei fiinţe au recurs la această perfecţiune a înţelepciunii.
Aceasta Sutră poate părea neobişnuită unora, dar ea este un mesaj, un îndemn, o cale, o hartă trasată de o fiinţă care, eliberându-se de suferinţă şi ignoranţă, a ajuns la perfecţiunea tuturor însuşirilor şi virtuţilor.
Idei care încep să fie văzute abia în prezent ca nişte simple posibilităţi, cum ar fi universul infinit cu mai multe planuri de existenţă, un număr imens sau chiar infinit de lumi locuite, fiinţe fără corp fizic, dar perceptibile (spiritele), cauza şi efectul aplicate mai generalizat, reîncarnarea, puterile psihice sau supranormale, toate acestea se găsesc în Sutra. Aceasta nu înseamnă că Sutra ar trebui interpretată ca fiind vizionară; ea descrie pur şi simplu realitatea convenţională, aşa cum este ea, care include şi aceste idei pe care lumea occidentală le descoperă abia acum. Sutra nu îşi propune să exploreze reţeaua vastă a realităţii aparente, ci pur şi simplu o indică şi indică modul în care trebuie ea înţeleasă.
Buddhismul ar trebui văzut ca o Cale şi nu ca un spectacol de idei. Deşi mesajul său este alterat într-o oarecare măsură de trecerea timpului, "analiza detaşată" a buddhismului, desprinsă de înţelegerea directă, va duce inevitabil la pierderea celei mai importante părţi a acestuia: mesajul de trezire la Realitate şi calea sau metoda prin care se poate ajunge acolo. Analiza chimică a apei sau cunoaşterea formulei sale chimice nu rezolvă problema simplă a setei – numai băutul apei poate stinge setea. La fel este şi cu învăţătura lui Buddha. Analiza acesteia numai ca produs al gândirii, ca filosofie, ca istorie sau din pură curiozitate, rămâne doar un simplu exerciţiu intelectual, care împiedică tocmai efectul pe care aceasta ar trebui să îl aibă, şi pentru care a fost scrisă.
Fiind cea mai profundă şi mai importantă Sutră din buddhism, Prajnaparamita are cu siguranţă şi mesajul cel mai greu de înţeles. Este puţin probabil ca cititorul să-l pătrundă în totalitate trecând doar o singură dată prin Sutra. Cu fiecare citire a Sutrei, înţelegerea se aprofundează treptat, sensuri care scapă la început vor deveni mai limpezi şi, din simplă expunere, ea poate deveni chiar o practică şi un mod de a vedea.
Despre Autor:
În această carte cititorul găseşte acelaşi text, prezentat în două versiuni, prima dată în versete şi apoi în proză. Aceasta a fost o abordare obişnuită pentru sutrele Mahayana din perioada timpurie a buddhismului. În general, versiunile versificate sunt anterioare şi în toate cazurile au fost modificate mai puţin decât cele în proză. Motivul este că versetele sunt scrise în dialect, iar proza în sanskrită în general corectă. Versetele sunt adesea dificil de interpretat, necesitând comparaţia atentă cu traducerile în tibetană, care reflectă cunoştinţele înţelepţilor indieni ai secolului al IX-lea.
Versiunea versificată a acestei Sutra a fost transmisă până la noi sub numele de Prajnaparamita Ratnagunasamccayagatha (prescurtat ca Rgs) şi constă din 302 "Versete despre Perfecţiunea Înţelepciunii, care este Depozitul Virtuţilor Preţioase". Deşi o parte din farmecul poemului se pierde prin traducere, totuşi acesta răzbate ca o declaraţie umană şi vitală a buddhismului Mahayana timpuriu, simplă, concisă şi directă. Nu degeaba Ratnagua este în continuare foarte populară în Tibet.
Astasahasrika Prajnaparamita (versiunea în proză a acestei Sutra ), înseamnă "Perfecţiunea Înţelepciunii în Opt Mii de Linii", sau sloka. O sloka este folosită în sanskrită pentru a indica o unitate de 32 de silabe. Manuscrisul de la Cambridge Add 866 din anul 1008 indică numărul efectiv de sloka după fiecare capitol şi, adunate, ele sunt exact 8.411. Persoanele religioase sunt înclinate să atribuie scripturile lor sfinte inspiraţiei divine şi nu le place să se gândească la ele ca la o succesiune ordonată istoric de exprimări făcute de oameni capabili să greşească. Credincioşii din India şi din lumea buddhistă în general au considerat că toate sutrele Prajnaparamita sunt în aceeaşi măsură cuvântul lui Buddha, mai mult sau mai puţin prescurtat, în funcţie de puterea de înţelegere a oamenilor, de zelul lor şi de maturitatea lor spirituală.
Proiect realizat cu sprijinul SEEDS for HAPPINESS.
