* Proiect realizat cu sprijinul Administratiei Fondului Cultural National.
Titlu: Lumea homerica – Eseu de protofilosofie greaca
Autor: ARAM FRENKIAN
Traducator: NICOLAE BALTA (introd. G. VLADUTESCU)
Format: 13 x 20 cm
Pagini: 256
ISBN: 978-973-111-340-1
Colectie: COGITO
Pret catalog: 8,95 RON
Pret vanzare: 7,5 RON
In Lumea homerica Aram M. Frenkian nu are in vedere poemele homerice ca o preistorie, ci prefera sa vorbeasca de "protofilosofie". Aceasta indica si anterioritatea temporala (proton – ceea ce este mai inainte, in timp) dar si pe aceea 
de intemeiere (prothesis, ca proiect, protasis, ca premisa majora in silogism). Ca "protofilosofie" asadar, "lumea homerica" nu este doar ceea ce precede dar si ceea ce intemeiaza, fiind astfel, in dispunere verticala, ca substrat care, asemenea subconstientului colectiv de care avea sa vorbeasca Blaga, personeaza continuu. Nu insa ca sistem de reprezentari, cel putin nu in sens evenimential. Astfel, lumea (naturala) cu cerul, pamantul, aerul, cu plantele si animalele sale, dar si aceea a omului (corpul, sufletul, tehnicile), ca reprezentare, sunt ale unui timp anume, fata cu reconstructiile ulterioare putand sa aduca mai curand cu elemente de imagerie decat cu explicatii posibile ca adevar. Intr-o istorie (ca hermeneutica evenimentiala) "faptele" lumii homerice, petrecute deja, apartin trecutului ca o abstractie, de indata ce ele nu mai sunt, nici ca atare, nici ca adevar. Evenimentialist nu ne putem inchipui cum oamenii "lumii homerice" chiar vor fi fost, traind pe un pamant inconjurat de ape, sub un cer cand din bronz, cand din fier, avand despre lucruri si despre ei insisi cunostinte nici macar verosimile. Totusi, generic, oamenii aceia vor fi existat si vor fi trait ca oameni, dincolo adica de un timp sau altul, potrivit firii. Reprezentarile nu sunt numai reconstructii (ca explicatii) ale realului ci si mijloace de luare in stapanire a acestuia ca si de adaptare la mecanica lui. De aceea, ele in mare masura sunt posibile ca adevar din perspectiva unei istorii antropologice, decat din aceea a uneia "verist-scientiste".
S-a explicat "minunea greaca", adica filosofia in felurite chipuri, unele mai apropiate de adevar, altele mai indepartate. Frenkian alegea limba ca paradigma, poate ca nu singura, dar, oricum, cea mai tare, fiind cea mai apropiata de mentalitate. "Evolutia limbii si evolutia gandirii", in pereche, sunt astfel de nedesfacut. Reconstituirea "lumii homerice" asa cum o facea Frenkian, o probeaza indeajuns.
Aparuta in 1934, Le monde homerique din cine stie ce motive n-a avut, la noi, "soarta" pe care ar fi meritat-o. Rara si in reteaua publica (biblioteci) de ea vor fi luat cunostinta putini. Adusa acum "acasa", prin traducere, poate sa devina o carte pentru toti. Merita! – Gheorghe Vladutescu
Aram M. Frenkian (1898-1964)
Dupa incheierea studiilor universitare (Cernauti), studiaza filosofia si limbile clasice in Franta (Sorbona si l’ Ecole des Hautes Etudes). Doctor in filosofie cu teza Cosmologia lui Heraclit din Efes (1931). Din 1945 este profesor de elina la Universitatea din Bucuresti. Membru al Societatii de stiinte istorice si filologice, sectia de studii orientale; vicepresedinte al Societatii de studii clasice; din 1964 este seful sectiei de istorie la Institutul de logica din Bucuresti.
Opera (selectiv):
Etudes de philosophie presocratique I. Heraclite d΄Ephese (1933);
Le monde homerique. Essai de protophilosophie greque (1934);
Etudes de philosophie presocratique II. Empedocle d΄Agrigente – Parmenide d΄Elee (1938),
Le realisme grec (1939).
Le postulat chez Euclide et chez les modernes (1940).
Despre batranete (1956);
Intelesul suferintei umane la Eschil, Sofocle si Euripide (postum, 1969).
La aceasta se adauga studii de specialitate si traduceri din Sextus Empiricus.
"Aram Frenkian a fost, poate, cel mai de seama clasicist din spatiul nostru de cultura, cuprinzand cam tot ce se putea cuprinde, de la Homer la Plotin. Avea insa o predilectie aparte pentru timpul "auroral" si pentru acela "crepuscular", zicand, de altfel, ca filosofiile post-aristotelice l-au atras in chip deosebit. Totusi nu numai, dar aceia care l-au cunoscut, stiu cata sfiiciune punea in marturisirea impresionantei sale cunoasteri a culturii vechilor greci si nu numai. Multimea cunostintelor, acea polymatheia care il irita, la vremea sa pe Heraclit, era insotita, sever supravegheata mai curand, de intelegere. Poate, scrierile sale se supun, fiecare, unei idei". – Gheorghe Vladutescu
Din aceeasi colectie va recomandam:
