Joi, 23 ianuarie (19.00), publicul bucureștean va avea ocazia să asculte cea mai mare orgă din sud-estul Europei (7600 de tuburi): orga Sălii Radio, construită în Cehia, în 1960.
ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO va interpreta Concertul în re minor pentru orgă şi orchestră de HÄNDEL, sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH și în interpretarea solistică a lui DAN RACOVEANU – orgă.
În aprilie 2000, Dan Racoveanu a interpretat la Ateneul Român, în primă audiţie în România, coralele din Colecţia “Neumeister” de J. S. Bach (descoperite în 1984). Tot în Anul Bach, a organizat în premieră în România primul festival de muzică barocă pe instrumente de epocă (la Ateneul Român).
Seara de la Sala Radio se va deschide cu Uvertura Rosamunde semnată de compozitorul austriac FRANZ SCHUBERT, creată pentru premiera piesei de teatru cu același nume semnate de Helmina von Chézy, scriitoare de origine germană.
A doua parte a concertului propune publicului cunoscuta lucrare a lui FELIX MENDELSSOHN Die erste Walpurgisnacht (Prima noapte a Walpurgiei), bazată pe poemul lui Goethe și descriind un conflict între ritualuri păgâne și forțe creștine.
Evenimentul se va derula cu participarea soliștilor vocali SORANA NEGREA (alto), LIVIU INDRICĂU (tenor), DANIEL FILIPESCU (bariton), FILIP PANAIT (bas) și a CORULUI ACADEMIC RADIO (dirijor: CIPRIAN ŢUŢU).
Evenimentul va fi dirijat de JÓZSEF HORVÁTH, a cărui activitate artistică este legată în primul rând de Opera Națională Română Cluj-Napoca și de Opera Maghiară din același oraș.
Ca dirijor invitat, acesta a condus orchestrele filarmonicilor din țară, a fost aplaudat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, Orchestrei de Cameră Radio și Orchestrei Simfonice RTVE din Madrid și a dirijat, de asemenea, la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Iaşi, Opera Naţională Timişoara, Opera Brașov, Opera Naţională din Budapesta. A fost iniţiatorul şi directorul artistic al Festivalului Internaţional Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naționale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”, pentru premierele derulate sub bagheta sa la cele două opere clujene.
După studii urmate la Universitatea Națională de Muzică București și la Academia Sibelius – Helsinki, DAN RACOVEANU a participat la cursurile unor prestigioase academii precum: Academia de Muzică Veche – Innsbruck (Austria), Academia Bach – Porrentruy (Elveţia), Academia Internaţională Bach – Stuttgart (Germania), atât în calitate de organist cât şi de dirijor.
În 1992 a înființat ansamblul baroc “Continuo” specializat în practica interpretativă a perioadei barocului, pornind de la studiul surselor de epocă. La Biserica Lutherană, în calitate de organist, cantor şi dirijor al corului “Martin Luther” a organizat stagiuni de concerte de orgă, camerale şi corale. A susținut numeroase recitaluri în Germania, Elveţia, Franţa, Finlanda, Italia, Polonia, Irlanda, Anglia şi în țară și promovează literatura de orgă la patru mâini, realizând transcripții după Enescu, Lipatti, Mendelssohn, Wagner. Din 2007 este invitat anual la Atelierele de Muzică Veche de la Tréport (Franța) pentru a susține masterclass-uri.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.