NESCAFÉ prezintă secţiunea de scurt metraj Umbre în cadrul TIFF 2009
NESCAFÉ susţine cea de-a 8-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, care se va desfăşura la Cluj Napoca, în perioada 29 mai – 7 iunie 2009. Cu această ocazie, NESCAFÉ a dezvoltat un proiect inedit pentru acordarea premiului la secţiunea de scurt metraj Umbre. Juriul competiţiei Umbre va fi compus din 3 fani ai festivalului, care au fost selecţionaţi în urma unui concurs online cu tema: „Cea mai interesantă poveste trăită la TIFF”.
Participanţii au uploadat pe site-ul oficial al TIFF filmuleţe şi poze care demonstrau că sunt mega-fani ai festivalului, iar selectarea lor a fost realizată de un juriu condus de Mihai Chirilov, Directorul Artistic al TIFF. Pentru iubitorii filmului, NESCAFÉ a oferit şi 20 de premii secundare, constând într-un volum al cărţii “Cum se fac Filmele” semnat de Frédéric Strauss şi Anne Huet.
“Ne-am gândit ca în acest an să facem ceva inedit pentru spectatorii prezenţi la Cluj şi să îi implicăm activ în procesul de jurizare. De aceea, am pus la încercare creativitatea lor şi pasiunea pentru film în cadrul concursului online, iar noi le oferim în premieră ocazia de a juriza secţiunea Umbre.”, declară Ana-Maria Stanca, Senior Brand Manager Beverages în cadrul Nestlé România.
Pe parcursul celor 10 zile de festival, participanţii la TIFF vor putea savura gustul atât de bun al cafelei NESCAFÉ în spaţiul special amenajat, la Meeting Point, şi se vor putea relaxa în zona Open Air, unde NESCAFÉ le va asigura confortul pentru vizionarea filmelor.
La această ediţie, douăsprezece filme de lung metraj se vor afla în competiţie pentru câştigarea Trofeului Transilvania. Selecţia cuprinde filme de top din Turcia, Germania, Brazilia, Franţa, Marea Britanie, Ungaria, Spania, Norvegia, Mexic, Sri Lanka, Afganistan şi, nu în ultimul rând, România.
Competiţia Umbre – prezentată de cafeaua NESCAFÉ, este alcătuită din 12 scurtmetraje sumbru absurde, pline de umor negru, care au fost atent selectate de directorul festivalului Anim’est, Mihai Mitrică. O noutate o reprezintă proiectarea a câte unui scurtmetraj de la secţiunea Umbre, înaintea unui lung metraj din Competiţia TIFF.
Celebra actriţă Claudia Cardinale şi Florin Piersic sunt invitaţii de onoare ai celei de-a opta ediţii a TIFF. Cei doi vor fi omagiaţi prin acordarea Premiului pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană, respectiv cel pentru Întreaga carieră.
Din partea Nestlé, echipa de proiect a fost formată din: Ana-Maria Stanca – Senior Brand Manager, Tulia Casvean – Brand Manager, Silviana Mihalache – Brand Manager, Lucian Pavel – Jr. Brand Manager, Isolda Zavoianu – CRM Manager, Mihaela Talmaciu – CRM Specialist
Dezvoltarea şi implementarea proiectului s-a datorat şi agenţiilor Zenith Media Romania, BV McCann Erickson şi Men in Black.
{mosloadposition user10}